Live

Video Un grup de tineri a urcat pe fațada unei clădiri din Franța pentru a salva o familie dintr-un incendiu

Data publicării:
Sursa foto: Captură video BBC

Mai mulți tineri din orașul francez Nantes sunt lăudați după ce au salvat o familie dintr-un incendiu care izbucnise într-o clădire de apartamente, informează BBC.

Imaginile video filmate de martori arată cum tinerii se urcă pe fațada clădirii pentru a ajunge la apartamentul de la etajul trei.

Mai multe saltele au fost puse la baza clădirii, iar copilul de șase luni al cuplului a fost aruncat pe ele. Fetița a fost transportată la spital în stare critică, dar se va recupera complet.

 

 

Unul dintre tinerii implicați în operațiunea de salvare, Tahmid, a declarat pentru publicația online Ouest-France că decizia de a arunca copilul de la balcon a fost "ultima soluție posiblă".

Focul s-a extins la mai multe apartamente, iar pompierii sosiți la fața locului au salvat mai mulți oameni din clădirea situată în cartierul Bottière.

Kenza Zekkar, liderul organizației pentru tineri Bien-être et solidarité Pays de la Loire, a declarat pentru BBC că ea a organizat operațiunea de salvare a familiei. Soțul ei a fost printre tinerii care au escaladat clădirea. Organizația cere acum ca trei dintre tinerii implicați în operațiunea de salvare, toți migranți, să primească documente de ședere și locuințe sociale.

A fost lansată și o petiție online la adresa președintelui Emmanuel Macron, cerându-se "onoare și recunoașterea faptelor eroilor din Bottière".

Situația este asemănătoare cu cea a migrantului din Mali care în 2018 a escaladat fațada unei clădiri din Paris pentru a salva un copil care atârna de un balcon. Mamoudou Gassama a primit ulterior cetățenia franceză și a fost decorat de președintele Emmanuel Macron.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri