Un general polonez spune că avioanele lor ar putea transporta armele nucleare dorite de președintele Duda de la americani
Generalul Roman Polko, şeful interimar al Cabinetului de Securitate Naţională al Poloniei, a comentat joi unele declaraţii ale preşedintelui Andrzej Duda privind posibilitatea de a instala arme nucleare în ţara sa şi a afirmat că astfel de arme "ar putea fi transportate de avioane poloneze", transmite EFE.
Într-un interviu publicat pe un portal de informaţii, al cărui nume nu este menţionat de EFE, Polko s-a referit la afirmaţia lui Duda conform căreia Varşovia "a discutat cu Statele Unite" pentru a cere instalarea de arme nucleare ale acestei ţări pe teritoriu polonez şi a spus că "cel mai bine este să vorbeşti clar".
"Au fost declaraţii de descurajare", care "nu au agravat situaţia", a explicat generalul polonez. "În plus, după cum am putut constata, politica de negociere a (preşedintelui francez Emmanuel) Macron şi (a cancelarului german Olaf) Scholz nu a avut efect. Merită să ne amintim lipsa de eficienţă a politicii occidentale faţă de Rusia (preşedintelui Vladimir) Putin în 2014", a insistat Polko.
Într-un interviu publicat miercuri de presa poloneză, preşedintele Duda a declarat că "marea problemă a Poloniei este că nu are arme nucleare" şi că "nu există posibilitatea să le avem în mâinile noastre în viitorul apropiat", scrie Agerpres.
"Însă există o şansă potenţială de a participa la Nuclear Sharing. Am vorbit cu liderii americani dacă Statele Unite ar putea lua în calcul o astfel de posibilitate. Subiectul este deschis", a concluzionat Duda.
"Nuclear Sharing" se referă la transferul de arme nucleare dintr-o ţară către o altă ţară aliată pentru a contribui la apărarea acesteia din urmă, formulă luată în calcul în NATO şi care a fost aplicată până în prezent doar de SUA, care au amplasat rachete nucleare în Turcia, Germania, Belgia, Italia şi Ţările de Jos, scrie EFE.
Duda a precizat în declaraţiile sale că "participarea la un program de acest tip nu implică deţinerea de arme nucleare" de către ţara participantă şi că această chestiune "trebuie gândită pe termen lung, însă Polonia trebuie să-şi întărească securitatea".
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News