Live

Un fost oficial ucrainean din Herson şi-a denunţat tatăl ruşilor. Acum a fost arestat de SBU

Data publicării:
Serviciul de informații al Ucrainei. FOTO: SBU

Serviciile ucrainene de informaţii au anunţat vineri că au arestat un fost conducător din regiunea Herson, suspectat de colaborare cu ruşii în timpul ocupaţiei regiunii şi de denunţarea tatălui său, care ulterior a fost torturat, relatează News.ro.

Kievul vânează funcţionari sau oficiali ucraineni acuzaţi de cooperare cu forţe ruse care ocupă mai multe regiuni ale Ucrainei, potrivit AFP.

Bărbatul arestat vineri, cu responsabilităţi pe plan local, ar fi „unul dintre primii care şi-au oferit «ajutorul» invadatorilor în războiul împotriva Ucrainei”.

Oraşul Herson a fost ocupat timp de opt luni de către armata rusă şi a fost eliberat la 11 noiembrie 2022 de către forţele ucrainene.

Suspectul este acuzat că le-a dat forţelor ruse numele şi adresele unor membri ai rezitenţei locale - inclusiv a tatălui său, care „avea o poziţie proucraineană”.

Tatăl suspectului a fost „condus într-o cameră de tortură rusă şi supus multor forme de tortură pentru a fi convins să colaboreze”, potrivit SBU.

Fostul oficial, căruia SBU nu i-a dezvăluit identitatea, riscă închisoarea pe viaţă, potrivit SBU.

Ucraina a deschis peste 6.600 de proceduri penale împotriva unor persoane „cu privire la colaborare sau alte infracţiuni legate de conflict” de la începutul invaziei ruse, potrivit ONU.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri