Live

Un cunoscut jurnalist rus, care a denunțat războiul lui Putin, a primit cetățenie ucraineană. Rusia îl caută de trei luni

Data publicării:
Alexandr Nevzorov, jurnalist urmărit de Rusia pentru că a denunțat războiul. Foto: Instagram

Ucraina i-a acordat cetățenie unui cunoscut jurnalist rus, Alexandr Nevzorov, care a fugit din Rusia împreună cu soția lui după ce au denunțat invazia Rusiei în Ucraina, a anunțat vineri un oficial de la Kiev, potrivit Reuters.

Anton Gerașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, a anunțat că autăritățile de la Kiev le-au acordat cetățenie ucraineană lui Nevzorov și soției sale, Lidia.

La rândul său, Alexandr Nevzorov a confirmat că a primit cetățenia, într-o postare pe Telegram, unde a precizat că războiul declanșat de Rusia este o crimă, iar Ucraina este victimă.

„Sunt de partea victimei. Și sunt al naibii de recunoscător poporului ucrainean chinuit, disperat, însângerat, care mi-a permis să fiu unul de-ai lor”, a scris el.

Rusia a declanșat o anchetă împotriva lui Nevzorov, al cărui canal YouTube are peste 1,8 milioane de urmăritori, după ce a declarat că forțele ruse au bombardat intenționat maternitatea din Mariupol.

Rusia neagă bombardamentul și susține că Ucraina a „înscenat o provocare”.

Alexandr Nevzorov este primul jurnalist urmărit în Rusia de la adoptarea, la începutul lui martie, a unei legi care prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru orice informaţie privind armata rusă considerată mincinoasă de Kremlin.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri