Un congresman democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă: „Nu trebuie să ne predea lui Trump”
Un congresman democrat de rang înalt i-a cerut marţi preşedintelui american Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, invocând, printre altele, performanţa sa dezastruoasă din dezbaterea cu republicanul Donald Trump.
„Sper că va lua decizia dificilă şi dureroasă de a se retrage. Îi cer respectuos să facă acest lucru”, a scris texanul Lloyd Doggett într-un comunicat citat de presa americană.
„Preşedintele Biden ne-a salvat democraţia, eliberându-ne de Trump în 2020. Nu trebuie să ne predea lui Trump în 2024”, a adăugat el.
Un senator democrat, Sheldon Whitehouse, a afirmat luni, într-un interviu difuzat luni la un canal local de televiziune, că americanii doresc să fie „siguri” că Joe Biden este „cinstit cu privire la starea lui”, potrivit Agerpres.
„Oamenii vor să fie siguri că această campanie este capabilă să câştige, că preşedintele şi echipa sa sunt sinceri cu noi în privinţa stării sale, că (dezbaterea de joi în faţa republicanului Donald Trump) a fost într-adevăr o anomalie”, a declarat el la postul WPRI-TV.
Acest congresman din statul Rhode Island (nord-est), reprezentant al aripii stângi a Partidului Democrat, s-a declarat „destul de îngrozit” de confruntarea de la CNN, în timpul căreia preşedintele american a apărut foarte confuz, iar uneori complet pierdut.
A doua zi, democratul de 81 de ani, care îşi recăpătase ceva energie, a căutat să liniştească mulţimea în cursul unui miting de campanie în Carolina de Nord (sud-est): „Nu aş mai candida din nou dacă nu aş crede, din toată inima şi cu tot sufletul meu, că pot face asta”.
Casa Albă evită de luni de zile, uneori cu o anume iritare, orice întrebări legate de facultăţile fizice şi psihice ale preşedintelui american.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News