Live

Un bărbat răpit acum 3 decenii și-a regăsit mama după ce a desenat din memorie o hartă a satului copilăriei sale

Data actualizării: Data publicării:
harta desenata
Harta desenată de bărbatul răpit în copilărie FOTO: Weibo

Un chinez care a fost răpit în urmă cu peste 30 de ani și-a reîntâlnit mama biologică după ce a desenat din memorie o hartă a satului copilăriei sale.

Li Jingwei avea doar patru ani când a fost ademenit și apoi vândut de o rețea de trafic de copii.

Pe data de 24 decembrie, el a distribuit o hartă desenată de mână pe aplicația Douyin, iar poliția a găsit similarități cu un sat mic în care se afla o femeie al cărei fiu dispăruse. După realizarea testelor ADN, cei doi s-au reunit sâmbătă, în provincia Yunnan, relatează BBC.

O filmare din momentul întâlnirii îl arată pe Li Jingwei îndepărtându-i cu grijă masca mamei sale pentru a-i examina fața, după care izbucnește în lacrimi și o îmbrățișează.

baiat-rapit
Li Jingwei își îmbrățișează mama regăsită după 30 de ani FOTO: Weibo

„33 de ani de așteptare, nenumărate nopți albe și, în sfârșit, o hartă desenată manual din memorie - este momentul eliberării perfecte”, a scris Li pe profilul său de pe Douyin. „Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să mă reîntâlnesc cu familia mea”.

Li a fost răpit în apropierea orașului Zhaotong din sud-vestul provinciei Yunnan în 1989 și ulterior vândut unei familii care locuiește la peste 1.800 km distanță.

Trăiește acum în provincia Guangdong din sudul Chinei, iar părinții adoptivi nu i-au spus nimic despre originile sale și nici nu a găsit informații în bazele de date cu ADN. Așa că a apelat la internet.

„Sunt un copil care își caută casa. Am fost dus în Henan de un vecin chel în jurul anului 1989, când aveam aproximativ patru ani", a spus el într-un clip care a fost distribuit de mii de ori. „Aceasta este o hartă a zonei mele natale, pe care am desenat-o din memorie”, a spus el ridicând un desen care includea caracteristici precum o clădire despre care credea că este o școală, o pădure de bambus și un mic iaz.

Răpirile de copii nu sunt neobișnuite în China, o societate care pune mare preț pe copiii băieți. Mulți copii sunt răpiți la o vârstă fragedă și vânduți altor familii. În 2015, s-a estimat că 20.000 de copii erau răpiți în fiecare an.

În 2021 au existat numeroase cazuri de tineri reuniți cu părinții lor biologici, după despărțiri de decenii. În iulie, Guo Gangtang și-a regăsit fiul, la 24 de ani după ce fusese răpit în provincia Shandong.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lovitură! Lucrările la ”bijuteria” de 76.000.000 € din România trebuiau să înceapă deja: ”Nu avem autorizație”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O rețea chineză secretă încearcă să recruteze funcționari americani concediați de DOGE, arată o cercetare publicată de Reuters

China este pregătită să izoleze Taiwanul. Care sunt pașii prin care Beijingul ar putea obține capitularea insulei fără să o invadeze

Imperiul corporatist al lui Elon Musk este în pericol. Cum amenință competitorii lui să pună capăt dominației SpaceX și Tesla

China a dezvoltat un robot capabil să taie cabluri submarine. „E eficient împotriva cablurilor blindate, până la 4.000m adâncime”

Partenerii noștri