Un bărbat beat a provocat un accident grav. Fuma și vorbea la telefon în timp ce pasagera lui murea în mașină
Un șofer britanic care s-a lăudat într-un bar că poate să bea și să conducă a urcat la volan, după 7 ore de petrecere, și a provocat un accident mortal. Unul dintre pasagerii lui a murit, iar altul a fost rănit grav, relatează The Independent. Bărbatul de 28 de ani a fost condamnat la închisoare.
Daniel Crawshaw a fost văzut în 7 martie 2020 pe camerele de supraveghere în timp ce se lăuda cu capacitățile lui de a conduce, deși consumase zece băuturi alcoolice, inclusiv bere și limonadă cu vodcă, potrivit martorilor.
În acea seară, a plecat cu mașina acasă împreună cu doi prieteni, Keegan Egdell, în vârstă de 20 de ani, și Thomas Boothroyd, acum în vârstă de 28 de ani. A intrat însă cu mașina într-un zid. Keegan a murit, iar Thomas a fost rănit grav.
Bărbatul a fost condamnat luni la opt ani și jumătate de închisoare, după ce a pledat vinovat. De asemenea, el nu va putea conduce un autovehicul timp de doi ani după eliberarea din detenție.
Un martor a povestit că Crawshaw a coborât din mașină după accident și a venit la ei, dar nu a făcut nicio referire la pasagerii grav răniți din mașina lui.
Când polițiștii au ajuns la fața locului, Crawshaw vorbea cu un membru al familiei la telefonul mobil și era vizibl beat.
Imaginile de pe camerele de corp ale polițiștilor îl arată pe Crawshaw care vorbește cu agenții, refuzând să ia loc în mașina lor în timp ce fuma o țigară.
Unul dintre polițiști, Clare Barran, a spus că acest accident putea fi evitat.
„Crawshaw a ales să bea și să conducă în acea noapte, știind bine că a depășit limita. Aroganța și faptul că nu a vrut să-și recunoască greșeala de la început au prelungit suferința și durerea îndurate de familia lui Keegan”, a mai spus Barran.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News