Live

Video Un bărbat a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul Gretei Thunberg în timp ce ea scanda sloganuri pro-palestiniene

Data publicării:
Foto: Captură Twitter

Un discurs al activistei pentru mediu Greta Thunberg a fost întrerupt, duminică, de un protestatar supărat care a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul din mână, în timp ce din mulțime se scandau sloganuri pro-palestiniene, relatează BBC.

Protestul avea loc Amsterdam, iar în momentul în care din mulțime au început să se scandeze sloganuri pro-palestiniene, susținute și de Thunberg, un bărbat îmbrăcat în verde a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul din mână activistei.

„Am venit aici pentru un protest pe temă climatică nu pentru politică”, a spus bărbatul în timp ce încerca să-i ia microfonul Gretei Thunberg. Între timp, agenții de pază au venit și l-au scos de pe scenă.

„Calmează-te!”, i-a strigat Thunberg în timp ce agenții de pază l-au dus pe bărbat în spatele scenei. După, ea s-a alăturat scandărilor mulțimii – „Fără dreptate climatică pe teritoriu ocupat”.

Anterior, la începutul protestului, unei alte activiste i s-a tăiat microfonul de către organizatori după ce a scandat un alt slogan pro-palestinian și anti-Israel – „From the river to the sea, Palestine will be free” (n. red. – De la râu și până la mare, Palestina va fi liberă) – conform Reuters.

Israelul și organizațiile israeliene spun că acest slogan, folosit frecvent la demonstrații pro-palestiniene din toată lumea, este un apel la distrugerea Israelului. Activiștii pro-palestinieni, de cealaltă parte, spun că îl folosesc pentru a cere încheierea ocupației din Cisiordania și a blocadei din Gaza, nu pentru eliminarea Israelului.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Emisarul SUA în Fâșia Gaza anunță când va putea fi încheiat un acord privind eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas

Israelul anunţă că întrerupe furnizarea energiei electrice către Fâșia Gaza

Hamas cere negocierea celei de-a doua faze a încetării focului în Fâșia Gaza. Reacția Israelului

Hamas lansează propriul ultimatum după amenințările lui Trump: Va ucide ostatici israelieni dacă luptele vor fi reluate în Fâşia Gaza

Partenerii noștri