Live

Galerie Foto Un bărbat a fost arestat după ce a escaladat desculț cea mai înaltă clădire din Marea Britanie. Le făcea cu mâna pe geam locatarilor

Data publicării:
Adam Lockwood, un cascador britanic, a escaladat singur clădirea The Shard
Adam Lockwood a escaldat cel mai înalt zgârie-nori din Londra desculț și la bustul gol, fără sistem de asigurare. Colaj foto: Facebook / Adam Lockwood, Profimedia Images

Un bărbat de 21 de ani a fost arestat după ce a escaladat clădirea The Shard („Ciobul”) din centrul Londrei, iar alte două persoane au fost reținute sub suspiciunea de tulburare a ordinii publice, potrivit The Guardian.

Cu puțin timp înainte de a fi reținuți de poliția din Londra, Adam Lockwood, un bărbat din Manchester cunoscut pentru o serie de cascadorii similare, a postat pe pagina sa de Facebook o poză în care apărea în vârful clădirii The Shard.

Un cuplu care stătea la etajul 40 al celei mai înalte clădiri din Marea Britanie l-a văzut pe Adam Lockwood în timp ce escalada la 6 dimineața construcția de 72 de etaje în care se găsesc apartamente, birouri și un hotel.

Tânărul cascador le-a făcut cu mâna în timp ce urca prin dreptul ferestrei camerei în care se aflau Paul Curphey și partenera sa, Treasaidh. „Cățărătorul striga de bucurie”, și-a amintit afaceristul de 52 de ani. „A apărut făcând cu mâna de la geam, la înălțimea de 40 de etaje. Nu am putut decât să îl încurajăm.”

Curphey a spus că Lockwood „zâmbea, făcea cu mâna și se distra de minune”, adăugând că partenera lui a crezut inițial că el a aranjat ca bărbatul care s-a cățărat pe clădire să îi aducă o cutie de bomboane de ziua ei.

Poliția metropolitană a fost chemată la clădirea zgârie-nori de 310 metri la ora 5:38, împreună cu brigada de pompieri și serviciul de ambulanță, informează BBC.

George King-Thomson a fost arestat pentru 6 luni în octombrie 2019 după ce a escaladat clădirea The Shard în mod ilegal, iar în 2013, protestatari ai Greenpeace au încercat să urce în vârful clădirii în 2013 pentru a agăța un banner pe care scria „Salvați Arctica”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La 20 de ani, câștigă 3.500.000 € pe an și a cerut în căsătorie o femeie cu 9 ani mai mare. Un cuvânt a fost de ajuns

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Steve Witkoff spune că planul lui Keir Starmer privind Ucraina este simplist și îl laudă pe Putin: „Nu-l consider un tip rău”

Un judecător a trimis la cratiță un britanic care voia 26.000 de lire alocație de hrană de la fosta soție: „Nu trebuie să fii chef”

Comunitatea care a beneficiat de pe urma închiderii aeroportului Heathrow: „Zilele ca azi sunt fericite”

Aeroportul Heathrow din Londra a reluat zborurile după pana de curent provocată de un incendiu

Partenerii noștri