Un bărbat a construit un apartament secret într-un mall din SUA și a locuit acolo cu mai mulți prieteni. Cum a fost prins
Un bărbat a fost condamnat cu suspendare pentru că a amenajat un apartament secret într-un centru comercial din SUA, relatează NBC News. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de artiști care a construit locuința ca parte a unui proiect privind viața la mall.
Michael Townsend, în vârstă de 36 de ani, a spus că el și alți șapte artiști au construit apartamentul de 170 de metri pătrați începând cu 2003 și au locuit acolo chiar și câte trei săptămâni.
Artiștii au construit un perete și o ușă pentru a păstra ascuns apartamentul construit în parcare. În interior, apartamentul era complet mobilat, avea inclusiv un dulap plin cu vase din porțelan și un Sony Playstation 2. Totuși, un hoț a intrat în locul secret și a furat Playstation-ul în primăvara trecută, a spus Townsend.
Nu exista apă curentă în apartament, iar cei care locuiau acolo au folosit toaletele din mall.
Townsend a scris pe site-ul său că a fost inspirat de o reclamă de Crăciun în care „o voce feminină entuziastă vorbea despre cât de grozav ar fi dacă am trăi la mall”.
Apartamentul secret a fost descoperit luna trecută, când el și un artist din Hong Kong au intrat în cameră și au fost întâmpinați de trei agenți de securitate.
„Am fost surprins de ceea ce a reușit să realizeze. Dar ceea ce a făcut a fost în mod clar o infracțiune. Mall-ul este proprietate privată”, a spus Stephen Campbell, polițistul din orașul american Providence care a anchetat cazul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News