Live

Un avion militar rus a fost detectat în apropierea spaţiului aerian britanic. „Ursul” e cel mai mare bombardier strategic al lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Ministerul Apărării de la Londra a anunţat vineri că a mobilizat avioane de luptă din flota sa după ce a detectat prezenţa unui avion militar rus „în apropierea” spaţiului său aerian, relatează AFP.

Două avioane de luptă britanice au fost trimise joi pentru a monitoriza un avion rusesc Bear-F care survola Marea Nordului, se arată în comunicatul ministerului.

Reperat în „zona de interes a Regatului Unit”, avionul nu a intrat însă, „în niciun moment”, în „spaţiul aerian suveran al ţării”.

Acest incident survine la câteva zile după ce nave militare ruseşti au fost detectate în Canalul Mânecii, adaugă ministerul. Marina Regală mobilizat mai multe nave pentru a le escorta.

„Adversarii noştri nu trebuie să se îndoiască de hotărârea noastră neclintită şi de capacitatea noastră formidabilă de a proteja Regatul Unit”, a declarat secretarul de stat pentru forţele armate, Luke Pollard, citat în comunicat.

Incidentele în care sunt implicate avioane ruseşti şi aeronave ale ţărilor NATO au crescut în ultimii ani, chiar înainte de începerea conflictului din Ucraina.

Acestea s-au produs cel mai adesea deasupra Mării Baltice, dar şi a Mării Negre şi în alte părţi.

În august 2023, bombardiere ruseşti au fost interceptate de avioane de luptă britanice în timp ce zburau la nord de Scoţia, în spaţiul aerian controlat de NATO.

Nume de cod: Ursul

„Ursul” este porecla aparatului Tupolev Tu-95, un bombardier strategic, cu patru motoare cu turbopropulsie.  Tu-95 a intrat în serviciul Aviației cu rază lungă de acțiune a Forțelor Aeriene Sovietice în 1956 și a fost folosit pentru prima dată în luptă în 2015. Se preconizează că va servi Forțele aerospațiale ruse cel puțin până în 2040. Este singurul bombardier strategic cu motor cu elice aflat încă în uz operațional astăzi.

O dezvoltare a bombardierului pentru patrulare maritimă este desemnată Tu-142.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Frații Tate rămân fără două milioane de lire sterline, după ce au fost acuzați de fraudă fiscală în Marea Britanie

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Primul avion a decolat de pe aeroportul din Damasc, după căderea regimului Assad. Unde se îndreaptă acesta

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri