Live

Un avion Air India care mergea spre San Francisco, cu cetățeni americani la bord, a fost forțat să aterizeze în Rusia

Data publicării:
Un avion Air India care mergea spre San Francisco, cu cetățeni americani la bord, a fost forțat să aterizeze în Rusia. Foto: Profimedia

Un avion al companiei Air India care se îndrepta spre San Francisco a fost deviat din cauza unei probleme tehnice la unul dintre motoare și a aterizat pe aeroportul Magadan, din estul îndepărtat al Rusiei, relatează CNN.

Zborul AI173 transporta 216 pasageri și 16 membri ai echipajului. Compania aeriană va trimite un alt avion care să preia pasagerii și să-i ducă de la Magadan la San Francisco.

Air India a precizat că avionul urmează să decoleze astăzi de pe aeroportul din Mumbai spre Magadan și să se îndrepte apoi spre SUA, sub rezerva „autorizărilor necesare”.

„Air India este preocupată pentru pasageri și membrii echipajului și depunem toate eforturile posibile pentru a opera zborul cât mai curând posibil și pentru a asigura sănătatea, siguranța și securitatea tuturor”, a precizat compania.

Nu există personal Air India în Magadan, a mai spus compania aeriană, adăugând că pasagerilor le este oferit sprijin prin „legătură non-stop” cu Consulatul General al Indiei din Vladivostok, oraș aflat la aproximativ 5.000 de kilometri la sud de Magadan, precum și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al Indiei și autorităților ruse.

Rusia a interzis multor țări occidentale să opereze în spațiul său aerian, deși unii transportatori precum Air India continuă să zboare deasupra Rusiei.

Statele Unite au spus că monitorizează situația.

„Avem cunoștință despre un zbor către SUA care a trebuit să aterizeze de urgență în Rusia și continuăm să monitorizăm îndeaproape această situație”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Deși Patel nu a putut confirma câți cetățeni americani erau în avion, el a spus că este „foarte probabil ca la bord să fie cetățeni americani”.

Incidentul are loc pe fondul unei dezbateri privind utilizarea spațiului aerian rusesc de către unele companii aeriene.

CEO-ul Air India a apărat luni decizia companiei de a folosi spațiul aerian rusesc.

„Nu toate țările sunt de acord. Și, în consecință, vor exista decizii diferite. Cred că am văzut în ultimii câțiva ani consecințele faptului că aviația nu este capabilă să conecteze oamenii, economiile și culturile”, a spus el.

În schimb, CEO-ul United Airlines, Scott Kirby, a avertizat luni că există riscul ca un avion să fie forțat să aterizeze în Rusia, cu cetățeni americani la bord, dacă folosește spațiul aerian al acestei țări.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

India anunță șapte zile de doliu național și funeralii de stat. Pe cine omagiază guvernul de la New Delhi

Medvedev încurajează imigranții să comită „atrocități” în Europa, care „a devenit o bătrână rea și fără minte”

Partenerii noștri