Live

Un asistent din linia întâi a fost găsit mort în maşina personală. Care sunt bănuielile familiei

Data publicării:
FOTO: Facebook Ron Coddington

William Coddington a devenit asistent medical în 2018, împlinindu-şi astfel visul de o viaţă. În vârstă de 32 de ani, Coddington, care lucra în spitalul din West Palm Beach, Florida, era în plin proces de recuperare după ce timp de mai bine de zece ani se confruntase cu abuzul de droguri, scrie Reuters, citată de Mediafax.

Aflându-se în linia întâi în combaterea pandemiei, Coddington a fost extrem de impresionat văzând oameni de vârsta sa cum mor din cauza COVID-19, a declarat mama acestuia. N-a mai putut participa la întrunirile pentru dependenţii de droguri. Era extrem de speriat din cauza faptului că avea un echipament de protecţie precar şi avea coşmaruri din cauza ventilatoarelor care încetau să funcţioneze când şi când.

Pe data de 24 aprilie, acesta şi-a sunat unul dintre cei mai buni prieteni, Robert Marks şi părea extrem de abătut.

„Nu-ţi asuma riscuri care nu sunt necesare şi încearcă să te ţii pe picioare”, i-a spus prietenul său. A doua zi dimineaţa, Coddington a fost găsit mort în maşina personală, în parcarea unui hotel din Deerfield Beach, Florida.

Familia sa bănuieşte că a fost vorba de o supradoză.

Personalul din linia întâi din domeniul sanitar din SUA încearcă să facă faţă efortului supraomenesc pe care trebuie să îl depună în timpul pandemiei. Peste 90.000 de persoane ai murit din cauza COVID-19, în SUA.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Refugiat, în tabăra din Tijuana, Mexic: „Am început să mă învârt în jurul unor oameni nepotriviți. Știi cum e. Am fost tras pe dreapta”

SUA înăspresc regulile de şedere pentru cetăţenii canadieni. Sute de mii de pensionari ar putea fi afectați

Ordinul lui Trump privind reducerea personalului bugetar lovește puternic și în NASA. Câți oameni au fost concediați

SUA, acuzate de „șantaj” asupra Ucrainei de Parlamentul European. Europarlamentarii condamnă negocierile secrete cu Rusia

Partenerii noștri