Live

Un american de 72 de ani este acuzat în Rusia că ar lupta pentru Ucraina. Bărbatul se află de peste doi ani în captivitate

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Un cetățean american în vârstă de 72 de ani a pledat vinovat pentru acuzația de activitate mercenară în fața unui tribunal din Moscova, recunoscând că a primit bani pentru a lupta pentru Ucraina împotriva Rusiei, scrie The Guardian, preluând agenția de presă rusă de stat RIA. Stephen James Hubbard s-ar fi mutat în Ucraina în urmă cu zece ani, mai scrie presa rusă.

„Da, sunt de acord cu acuzația”, a declarat Stephen James Hubbard, citat de RIA.

Hubbard, în vârstă de 72 de ani, a fost plasat în arest preventiv săptămâna trecută pentru șase luni și riscă o pedeapsă cuprinsă între șapte și 15 ani dacă va fi condamnat, relatează Reuters, potrivit The Guardian.

Acuzarea a declarat că lui Hubbard, a cărui soră a spus că a lucrat ca profesor de engleză în străinătate timp de zeci de ani, i s-au promis 1.000 de dolari pe lună și i s-au oferit instruire, arme și muniție.

Bărbatul a fost capturat de soldații ruși în aprilie 2022, în regiunea Harkov, potrivit acuzării.

Sora lui Hubbard, Patricia Fox, a negat că fratele ei ar fi fost un mercenar și a declarat că acesta nu era interesat să lupte în niciun război, mai scrie Guardian.

Potrivit RIA Novosti, Hubbard s-a mutat în Ucraina în 2014, unde a locuit „cu o femeie pe care o numea soția sa”.

Într-o declarație pentru The Moscow Times, Ambasada SUA la Moscova a declarat că este „conștientă de rapoartele privind arestarea unui cetățean american în Rusia”.

„Din cauza restricțiilor de confidențialitate, nu suntem în măsură să comentăm mai mult”, se arată în declarația ambasadei, trimisă prin e-mail.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri