Live

Ultimii ani din viața controversată a lui John McAfee. De la moartea suspectă a unui vecin la acuzații de fraudă cu milioane de dolari

Data publicării:
John McAfee a fost găsit mort în închisoare în Spania, la câteva ore după ce a fost decisă extrădarea sa în SUA. Foto: Profimedia

În 2012, lucrurile s-au complicat pentru John McAfee. Pe când locuia în Belize, a fost arestat după ce vecinul său fusese găsit mort. Poliția l-a descris drept „persoană de interes” în anchetă. Cu toate acestea, la fel ca în multe alte situații din viața lui, a reușit să scape. Dar acea moarte suspectă l-a urmărit pentru tot restul vieții, relatează BBC.

McAfee a devenit faimos în anii 1980, după ce a lansat o companie de software antivirus pe care a botezat-o după numele lui. Succesul i-a adus bani, dar de-a lungul vieții sale, McAfee a fost la fel de bun la pierdut bani pe cât de bine s-a priceput să-i facă.

Crima din Belize

În 2008, s-a mutat în Belize, unde a ajuns să locuiască lângă un bărbat numit Gregory Faull. În noiembrie 2012, acesta a fost ucis în locuința sa.

„În toți cei cinci ani în care am fost acolo, i-am spus poate 15 cuvinte”, a spus McAfee despre acest caz.

Dar a existat o tensiune între ei din cauza câinilor lui McAfee.

„Nu era niciun conflict în desfășurare”, a spus el atunci pentru BBC News.

„Da, era supărat pe câinii mei. „Poate - încep să mă gândesc acum - poate că el a fost cel care i-a otrăvit. La acea vreme, nu credeam asta”, a adăugat el.

ABC News a relatat ulterior că Faull a depus o plângere cu privire la câinii lui McAfee, spunând că unul dintre ei a atacat un turist.

Oricare ar fi adevărul, când poliția a mers să-l caute pe McAfee, el nu era în apropiere. Pe atunci locuia cu o fată de 17 ani, iar poliția a descoperit un număr mare de arme în casa lui.

Când l-au prins în cele din urmă, în Guatemala, mulți credeau că McAfee va fi judecat pentru uciderea lui Faull. Dar în decurs de o săptămână, a fost eliberat și i s-a permis să zboare spre Miami. Era un om liber.

Totuși, uciderea lui Faull l-a urmărit pe McAfee pentru tot restul vieții. În 2019, un tribunal din Florida i-a ordonat să plătească 25 milioane de dolari moștenitorilor lui Faull pentru o acuzație de omor prin neglijență.

Cu toate acestea, la întoarcerea în America, el a continuat în stilul lui caracteristic să lanseze noi idei din care să facă bani, stabilindu-se în Lexington, Tennessee.

Candidat la președinție

În 2016, McAfee a anunțat că vrea să candideze la președinție din partea Partidului Libertarian. A făcut campanie pentru a pune capăt „războiului drogurilor” și pentru a extinde apărarea SUA împotriva atacurilor de cibernetice din China și Rusia. Dar nu a avut succes.

Tot atunci, McAfee a început să promoveze criptomonedele. Și părea să aibă mai mult succes în afaceri decât cariera politică.

A promovat așa numitele criptomonede alternative, concepute pentru a concura cu Bitcoin. În 2018, The Verge a relatat că McAfee încasează 105.000 de dolari pe tweet pentru a promova lansări de monede virtuale.

Dar modul în care a promovat criptomonedele a atras atenția autorităților de supraveghere financiară.

Arestat în Spania

În octombrie 2020, a fost arestat în Spania, chiar când se pregătea să urce într-un avion către Turcia. A fost acuzat că nu a depus declarații fiscale timp de patru ani, în ciuda faptului că a câștigat milioane de dolari din consultanță, discursuri, criptomonede și din vânzarea drepturilor de autor pentru biografia sa.

Procurorii spuneau că McAfee datorează Fiscului taxe în valoare de peste 4,2 milioane de dolari pentru veniturile încasate între 2014 și 2018. De asemenea, a fost acuzat că a ascuns bunuri, inclusiv un iaht și proprietăți imobiliare, punându-le pe numele altor persoane.

În timp ce era în închisoare în Spania, a fost acuzat de asemenea de fraudă și spălare de bani.

El a susținut tot timpul că cererea de extrădare în SUA era motivată politic, din cauza dorinței sale de a candida la președinție. La câteva ore după ce o instanță spaniolă a decis că poate fi extrădat, McAffee a fost găsit mort în celulă.

Avocatul său a spus că este vorba despre o sinucidere.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premiul cel mare la Loteria de Crăciun din Spania a fost câștigat. Ce sumă a fost pusă la bătaie și cine sunt norocoșii

Acord pentru reducerea programului de muncă în Spania. Câte ore pe săptămână ar putea lucra spaniolii 

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

3 din 10 apeluri telefonice necunoscute au fost spam sau fraude, anul trecut

Partenerii noștri