Live

Von der Leyen, „profund îngrijorată” de decizia Tribunalului Constituţional din Polonia. „Tratatele noastre sunt foarte clare”

Data publicării:
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că dreptul Uniunii Europene are întâietate față de dreptul național și că se va asigura că acest lucru este respectat. Declarația vine după ce Tribunalul Constituţional din Polonia a decis că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării.

„Sunt profund îngrijorată de hotărârea de ieri a Curții Constituționale a Poloniei. Am însărcinat serviciile Comisiei să efectueze cu rapiditate o analiză aprofundată a acesteia. În urma analizei, vom decide cu privire la etapele următoare”, a spus Ursula von der Leyen.

„Prioritatea noastră absolută este să ne asigurăm că drepturile cetățenilor polonezi sunt protejate și că cetățenii polonezi se bucură de avantajele conferite de apartenența la Uniunea Europeană, la fel ca toți cetățenii Uniunii. În plus, cetățenii UE, precum și întreprinderile care își desfășoară activitatea în Polonia au nevoie de certitudine juridică, au nevoie să știe că normele UE, inclusiv hotărârile Curții de Justiție a UE, sunt pe deplin aplicate în Polonia”, a continuat ea.

„UE este o comunitate de valori și de legi. Acesta este liantul Uniunii noastre și ceea ce o face puternică. Vom susține principiile fondatoare ale ordinii juridice a Uniunii. Cei 450 de milioane de europeni din Uniunea noastră se bazează pe acest lucru”, a mai spus von der Leyen.

„Tratatele noastre sunt foarte clare. Toate hotărârile Curții Justiție a UE sunt obligatorii pentru toate autoritățile statelor membre, inclusiv pentru instanțele naționale. Dreptul Uniunii are întâietate față de dreptul național, inclusiv față de dispozițiile constituționale. Acesta este angajamentul pe care toate statele membre ale UE și l-au asumat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Vom face uz de toate competențele pe care le avem în temeiul tratatelor pentru a asigura acest lucru”, a conchis ea.

Declarația vine după ce Tribunalul Constituțional din Polonia a decis, joi, că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării. Acest lucru pune în discuţie un principiu-cheie al integrării europene: supremaţia legislaţiei UE asupra legislației naționale.

„Supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept derivă direct din Constituţia Republicii Polone. Astăzi (încă o dată) acest lucru a fost confirmat în mod clar de Tribunalul Constituţional”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller.

„Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, potrivit AFP. Ea a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Guvernul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute cu UE pe teme care variază de la tribunale şi libertatea presei la drepturile LGBT. 

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Partenerii noștri