Live

Von der Leyen amână pentru săptămâna viitoare prezentarea noii sale echipe de comisari, din cauza unei țări membre UE

Data publicării:
Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, îşi va prezenta echipa de comisari pentru noua legislatură abia săptămâna viitoare, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, şi nu săptămâna aceasta, aşa cum fusese planificat oficial, din cauza Sloveniei, care nu a finalizat procedura de nominalizare a comisarului.

Două surse parlamentare au confirmat pentru EFE că politiciana germană nu îşi va prezenta public echipa miercuri şi nici nu va participa la Conferinţa preşedinţilor din Parlamentul European - la care se întâlnesc liderii grupurilor politice şi preşedintele instituţiei - pentru a prezenta structura şi responsabilităţile care au fost date fiecărui candidat, potivit Agerpres.

Potrivit uneia dintre surse, este vorba doar despre o „întârziere tehnică” din cauza absenţei unei nominalizări oficiale a candidatului sloven, a cărui ţară şi-a schimbat propunerea la mijlocul procesului. Potrivit legislaţiei slovene, nominalizarea trebuie să aibă aprobarea parlamentului naţional.

De altfel, o purtătoare de cuvânt a Parlamentului European, Delphine Colard, a anunțat pe X că prezentarea noii Comisii va avea loc marțea viitoare.

„La cererea Comisiei Europene, prezentarea de către președinta Von der Leyen a structurii și portofoliilor CE va avea loc pe 17 septembrie, la ora 9:00 CEST (10:00 ora României), la Strasbourg. Parlamentul este pregătit să deschidă procesul audierilor de confirmare”, a scris Colard.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri