Live

Viktor Orban, convocat la Parlamentul European pentru a da explicații despre starea de urgență din Ungaria

Data publicării:
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: GettyImages

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a fost invitat marţi de preşedintele Parlamentului European la o dezbatere cu privire la starea de urgenţă instaurată în ţara sa în contextul pandemiei de COVID-19 şi la consecințele acesteia asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, relatează Agerpres.

Consiliul şi Comisia Europeană urmează să prezinte joi o declaraţie asupra acestei probleme care va duce la o dezbatere în cursul unei sesiuni plenare a Parlamentului European, a anunțat preşedintele adunării, italianul David Sassoli, într-o scrisoare adresată lui Viktor Orban.

Preşedintele Parlamentului European a informat că ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a trimis o scrisoare în care solicită să participe la această dezbatere pentru a i se permite să exprime punctul de vedere al Budapestei.

Conform regulilor în vigoare pentru astfel de dezbateri, „nivelul de participare este cel al şefilor de stat şi de guvern”, a precizat David Sassoli, care i-a cerut lui Viktor Orban să-i răspundă. El precizează că, în pofida pandemiei, această participare nu se va putea face de la distanţă, ca urmare a unei decizii a conferinţei preşedinţilor de grup.

La sfârşitul lunii martie, parlamentul ungar a adoptat o lege care permite premierului să guverneze prin ordonanţe pe timpul stării de urgenţă, votate pentru combaterea epidemiei. Aceste puteri depline, acordate pe o durată nelimitată, au suscitat „preocuparea” preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Viktor Orban, a cărui ţară este vizată frecvent de acuzaţii referitoare la încălcări ale statului de drept, are adeseori declaraţii critice la adresa UE, notează AFP.

La începutul lunii aprilie, Viktor Orban a îndemnat ceea ce el numeşte „bula bruxelleză” să combată coronavirusul în loc să se ocupe de Budapesta, după ce Comisia Europeană l-a criticat, iar 16 state membre s-au raliat pentru a lua atitudine față de puterile sale depline.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri