VIDEO. Papa Francisc, filmat în timp ce merge pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga pentru sfârşitul pandemiei de coronavirus
Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfârşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.
O imagine publicată de Vatican îl înfăţişează pe Papa, însoţit de câţiva membri din cadrul personalului de securitate, deplasându-se pe jos pe Via del Corso, stradă principală de obicei foarte circulată, însă pustie duminică.
Vaticanul a anunţat duminică că toate celebrările liturgice din Săptămâna Paştelui vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor" în Piaţa Sf. Petru, din cauza pandemiei de coronavirus, o măsură considerată fără precedent în vremurile moderne. Nu este clar cum vor fi reduse evenimentele de amploare însă, potrivit unor surse consultate de Reuters, se analizează posibilitatea ca acestea să fie organizate în spaţii închise, inclusiv în Bazilica Sf. Petru şi în Capela Sixtină, cu participarea unui grup restrâns, reprezentativ, scrie Agerpres.
Italia este cea mai afectată ţară europeană. Bilanţul deceselor în urma pandemiei de coronavirus a crescut duminică la 1.809, iar numărul cazurilor confirmate a ajuns la 24.747, notează Reuters.
Papa, Vaticanul şi biserica din Italia, ţară predominant catolică, şi-au modificat tradiţiile de secole pe fondul epidemiei. Atât în Italia cât şi în alte zone, slujbele au fost anulate pentru a se evita adunările mari de oameni. Preoţii i-au îndemnat pe credincioşi să participe la slujbe prin intermediul televiziunii şi al internetului.
Editor web: A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News