Live

Veneția, inundată a treia oară în 5 zile. Pagubele sunt uriașe

Data publicării:
Veneția a fost inundată de 3 ori în 5 zile

O nouă maree a măturat duminică Veneția. A fost a treia în mai puțin de o săptămână. De această dată, apa nu a mai depășit nivelul istoric de marți, dar a fost suficientă pentru a inunda din nou orașul-lagună. Autoritățile calculează pagubele, iar sumele sunt uriașe. Un bilanț provizoriu estimează distrugerile la peste un miliard de euro.

Sirena i-a anunțat în miez de noapte pe venețieni că îi amenință o nouă maree puternică. La prânz, un val de un metru și jumătate a măturat din nou orașul-lagună. A fost mai mic decât estimau meteorologii, dar suficient incat să inunde din nou subsolurile clădirilor și numeroase străzi. Turiștii care nu au vrut să renunțe la sejur, se plimbă prin apă, fără a reuși să vadă însă mare lucru din frumusețile arhitectonice ale Veneției.

„Am venit aici pentru a vedea operele de artă și totul a fost distrus ieri. Este mare păcat, pentru că ne doream să vedem ceva din istoria culturală a Veneției”, spune unul dintre ei.

Marţi seara, Veneţia a fost lovită de a doua cea mai mare maree din istoria sa. Apa a depășit un metru și 87 de centimetri și a inundat bisericile, magazinele, muzeele şi hotelurile din oraș.

Basilica San Marco, serios afectată de inundații

Basilica San Marco, una dintre cele mai vizitate obiective turistice din oraș, a fost serios afectată de inundaţii. Cripta s-a aflat timp de 3 zile sub apă și abia vineri echipele de intervenţe au reuşit să pompeze apa afară. Au pus acum saci de nisip în jur, pentru a preveni un nou dezastru.

Afectat este şi exteriorul clădirii de patrimoniu. Coloanele vechi de secole au fost grav avariate și oficialii nu exclud ca structura de rezistenţă să cedeze pe viitor.

„Sunt foarte dezamăgit că nu am putut ajunge la bazilică. Înțelegem că sunt opere de artă care sunt distruse de apa sărată. Este o adevărată tragedie pentru întregul oraș”.

Vineri, mareea i-a pus din nou la grea încercare pe localnici și turiști. Apele au acoperit din nou 70% din suprafaţa urbei, aflată în patrimoniul mondial al UNESCO. Printre cei mai afectați- comercianții venețieni.

„Este îngrozitor. Niciun client nu intră din cauza apei, nu poți să vezi nimic, vânzările sunt zero de patru- cinci zile. Nimic. E foarte greu”, spune unul dintre ei.

Un bilanț provizoriu estimează pagubele la peste un miliard de euro. Edilul oraşului a anunţat deschiderea unui cont bancar pentru toate persoanele, din Italia şi din străinătate, care doresc să contribuie la reparaţii. Pierderile financiare ar putea însă fi și mai mari. Deși meteorologii anunță că apele se vor retrage în zilele următoare și totul va reveni la normal, numeroși turiști și-au anulat vacanțele sau renunță la planurile de a petrece sărbătorile de iarnă în Orașul Dogilor.

Editare web: Luana Păvăluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Autorităţile de la Veneţia anunţă că vor dubla taxa de intrare pentru turişti în 2025

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

Partenerii noștri