Ungaria refuză ca UE să mai finanțeze livrarea de arme pentru Ucraina
Guvernul ungar continuă să respingă finanţarea de către UE a livrărilor de arme pentru Ucraina şi va proceda astfel până când Ucraina îi va da asigurări că "nu va mai folosi acuzaţii inventate pentru a pune companii ungare pe lista sa de susținători ai războiului", a afirmat luni, la Bruxelles, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, citat de MTI. El a mai declarat că "a existat o uriașă presiune" asupra Ungariei pentru a accepta acordarea unei noi tranșe de 500 de milioane de euro din Facilitatea europeană pentru pace pentru livrările de arme către Ucraina, explicând că banii nu sunt de fapt un sprijin pentru Kiev, ci bani care vor ajuta statele membre să-și recupereze parțial costurile cu armele furnizate.
"Unii au spus (despre poziţia Ungariei - n.red.) că este incorectă, alţii au spus că este scandalos, dar le-am cerut colegilor mei din UE să nu inducă în eroare publicul", a spus Szijjarto.
"Acesta nu este sprijin pentru Ucraina. Aceste 500 de milioane de euro vor ajuta statele membre, care au decis să livreze acolo arme ca state suverane, să-şi recupereze o parte din preţul acelor arme", a mai precizat el.
"Ungaria nu va contribui la plata a 1.500 de milioane de euro până când agenţia ucraineană anticorupţie nu va garanta că firmele ungare nu vor fi trecute pe lista cu sponsori ai războiului, pe baza unor acuzaţii nefondate şi uneori ridicole", a explicat ministrul ungar.
În ceea ce priveşte candidatura Ucrainei la UE, Szijjarto a spus că această ţară este "foarte departe de îndeplinirea cerinţelor şi chiar şi de orice fel de progres".
În problema drepturilor minorităţilor, o prioritate în UE, notează MTI, Ucraina a regresat, a mai afirmat ministrul ungar. "Avem informaţii că ministrul ucrainean al educaţiei a instruit şcolile ca profesorii şi elevii să folosească limba oficială, ucraineana, chiar şi în timpul recreaţiilor", a declarat Szijjarto.
"Guvernul (ungar) nu vede niciun motiv de a face să avanseze candidatura Ucrainei (la UE)", a conchis şeful diplomaţiei ungare, care a mai adăugat că, "în plus, UE ar trebui să aducă pacea în ţări terţe şi nu să importe război în bloc".
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News