Un protestatar francez, care şi-a pierdut un ochi după ce a fost împuşcat de un poliţist, va primi peste 100.000 de euro despăgubiri
Statul francez a fost condamnat joi să plătească despăgubiri de peste 100.000 de euro unui manifestant care a rămas fără un ochi după ce a fost împuşcat de un poliţist cu un glonţ de cauciuc în 2009, caz devenit un simbol al violenţelor poliţiei în Franţa.
La proces, poliţistul declarat vinovat că a tras glonţul de cauciuc ce l-a lovit pe tânărul cameraman Joachim Gatti la Montreuil, lângă Paris, a fost condamnat în apel în 2018 la 18 luni de închisoare cu suspendare, scrie Agerpres.
Potrivit justiţiei administrative, victima cerea peste 500.000 de euro. Joi, tribunalul administrativ din Montreuil a condamnat statul francez la plata a "105.350 de euro despăgubiri pentru prejudiciile suferite".
"Rana lui îl împiedică să-şi exercite meseriile de cameraman şi editor pe care le practica înainte, precum şi orice activitate profesională ce necesită o acuitate vizuală normală, limitând astfel posibilităţile de reconversie profesională", subliniază judecătorii.
După ce şi-a pierdut un ochi, fostul cameraman a lucrat cu intermitenţe ca bucătar sau educator.
La 8 iulie 2009, poliţiştii au intervenit pentru a dispersa manifestanţi ce se adunaseră în faţa unei clădiri ocupate ilegal în Montreuil, în Seine-Saint-Denis, şi care protestau împotriva evacuării forţate a acestui adăpost.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News