Live

Un oraş francez a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii 2028

Data publicării:
Bourges, un oraş din centrul Franţei, va deveni în 2028 Capitală Europeană a Culturii. Foto: Profimedia

Bourges, un oraş din centrul Franţei, va deveni în 2028 Capitală Europeană a Culturii, a anunţat miercuri Rossella Tarantino, preşedinta juriului care a avut misiunea de a alege dintre cele patru oraşe franceze înscrise în această cursă, informează AFP.

Ca în fiecare an, oraşul francez va împărţi acest titlu, care aduce importante venituri economice şi turistice, cu alte localităţi: Ceske Budejovice din Republica Cehă şi Skopje din Macedonia de Nord au fost deja numite pentru ediţia din 2028.

Celelalte trei oraşe franceze înscrise în această cursă au fost Rouen, Montpellier şi Clermont-Ferrand.

Audiate de un juriu independent, alcătuit din 12 membri europeni, dintre care doi francezi, delegaţiile din cele patru oraşe finaliste au fost evaluate în baza unor criterii formulate de instituţii europene, scrie Agerpres.

Juriul a acordat o atenţie deosebită contribuţiei proiectului de dezvoltare pe termen lung a oraşului, conţinutului său cultural şi artistic, dimensiunii sale europene, implicării societăţii civile în definirea şi pregătirea proiectului, precum şi bugetului său.

"A alege Bourges înseamnă susţinerea unui oraş de mărime medie (64.000 de locuitori - n.red.) care mizează pe cultură pentru dezvoltarea sa umană, socială şi economică şi care are ambiţia de a acorda un spaţiu real tuturor categoriilor de public", a declarat ministrul francez al Culturii, Rima Abdul Malak.

Lansat în 1985, la iniţiativa Franţei şi Greciei, programul "Capitală Europeană a Culturii" urmăreşte să stimuleze turismul cultural, prin organizarea de expoziţii, festivaluri şi chiar construirea de muzee. Bourges va urma altor oraşe franceze care au deţinut această titulatură: Paris în 1989, Avignon în 2000, Lille în 2004 şi Marsilia în 2013.

Desemnarea drept Capitală Europeană a Culturii implică adeseori aşteptări mari, atât în ceea ce priveşte numărul de vizitatori, cât şi atractivitatea pe termen lung, precum şi un buget ridicat.

În 2013, Marsilia a primit 11 milioane de vizitatori, cu un buget global de peste 1 miliard de euro şi venituri estimate la 500 de milioane de euro.

Cele trei oraşe care au deţinut în 2023 titlul de Capitală Europeană a Culturii au fost Timişoara (România), Veszprem (Ungaria) şi Elefsina (Grecia).

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

La Timișoara a căzut curentul în timpul ceremoniei de deschidere a Capitalei Culturale Europene. „Am crezut că e parte din spectacol”

Ciucă, la ceremonia de deschidere „Capitala Europeană a Culturii”: Timișoara este orașul-punte între comunitățile culturale din Europa

Mesajul președintelui Iohannis pentru Timișoara: Titlul de Capitală Europeană a Culturii nu a fost uşor de obţinut

Capitală culturală. Timișorenii au sărbătorit victoria în stradă

Partenerii noștri