Un festival din Anglia, anulat după ce doi oameni au murit
Mutiny Festival, organizat în apropiere de Portsmouth, Anglia, weekendul acesta, a fost anulat după ce, sâmbătă seară, un bărbat şi o femeie au murit în incidente separate, transmite News.ro.
O tânără în vârstă de 18 ani şi un bărbat de 20 de ani au murit în perimetrul festivalului - King George V Playing Fields, Cosham.
Poliţia din Hampshire a transmis că decesele nu sunt tratate ca suspecte.
Sâmbătă, organizatorii au emis o alertă pe Twitter pentru a-i avertiza pe participanţi cu privire la consumul de droguri. În anunţ era semnalat faptul că o substanţă foarte puternică putea fi găsită la faţa locului. Utilizatorii de Twitter au fost rugaţi să redistribuie anunţul.
Poliţia a fost alertată când femeii i s-a făcut rău, la ora locală 19.10. După 20 de minute, bărbatul în vârstă de 20 de ani a fost găsit inconştient.
Amândoi au fost duşi la spitalul Queen Alexandra din Portsmouth, unde au murit.
Poliţia a spus că familiile celor doi au fost anunţate şi că anchetează modul în care au avut loc incidentele.
Echipa de organizare a festivalului şi-a exprimat regretul faţă de cele întâmplate şi a anunţat că programul ultimei zile, duminică, a fost anulat, ca măsură de securitate.
Din lineup-ul festivalului au făcut parte Dizzee Rascal, Craig David şi Sean Paul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News