Un bărbat a fost arestat în Grecia pentru deturnarea unui avion în 1985
Un bărbat de 65 de ani, din Liban, a fost arestat săptămâna trecută în Grecia, fiind bănuit că a fost unul dintre cei patru oameni care au deturnat un avion în urmă cu 34 de ani, transmite BBC.
Bărbatul era căutat pentru implicarea în deturnarea avionui american TWA 847, în anul 1985, iar joi a debarcat de pe o navă de croazieră pe insula grecească Mykonos.
Autoritățile din Grecia au aflat în urma verificărilor că el este dat în urmărire în Germania, pentru deturnarea avionului dar și pentru o răpire pe care a făcut-o în 1987. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită și este ținut într-o închisoare de maximă siguranță.
Zborul TWA 847 Cairo – San Diego a fost deturnat în urmă cu 34 de ani de militanți bănuiți că aparțin grupării islamiste Hezbollah, deși aceștia au negat această informație. Un militar din marina americană și-a pierdut viața atunci.
La doi ani de la deturnarea avionului, suspectul a fost arestat în Germania, dar a făcut parte dintr-un schimb de persoane, în urma căruia doi cetățeni germani răpiți în Beirut s-au întors acasă.
Povestea zborului TWA 847
Zborul 847, pe ruta Cairo – San Diego, avea mai multe escale, în Atena, Roma, Boston și Los Angeles, și a fost deturnat pe 14 iunie 1985, după ce a decolat din capitala Greciei și a fost forțat să aterizeze în Beirut.
Avionul avea 153 de pasageri și membri ai echipajului, iar unii dintre ei au fost ținuți prizonieri chiar și 17 zile. Unii dintre pasageri au fost legați și bătuți, iar pirații aerului au cerut eliberarea a sute de deținuți libanezi șiiți care se aflau în custodia Israelului.
Atunci când au văzut că prizonierii libanezi nu sunt eliberați, aceștia l-au împușcat mortal pe militarul american Robert Dean Stethem, în vârstă de 23 de ani, și i-au aruncat corpul pe pista aeroportului din Beirut. Ulterior, prizonierii din avion au început să fie eliberați pe rând.
Potrivit FBI, cel puțin patru persoane au fost implicate în deturnarea avionului. Mohammed Ali Hamadei (foto sus) a fost arestat în Germania, în 1987, și după eliberarea lui din 2005 s-a întors în Beirut.
Imad Mughniyeh a fost ucis în 2008, în Damasc, iar Hassan Izz-Al-Din și Ali Atwa nu au fost prinși.
Filmul „The Delta Force” este inspirat din acest caz.
Redactor web: George Costiță
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News