Live

Un adolescent în vârstă de 14 ani, suspectat de uciderea unui copil în vârstă de 6 ani, arestat în nord-estul Germaniei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Un adolescent în vârstă de 14 ani, suspectat de uciderea cu lovituri de cuţit a unui băiat în vârstă de 6 ani, a fost arestat marţi în nord-estul Germaniei, relatează AFP.

Băiatul a fost găsit grav rănit, într-un tufiş, la 14 septembrie, după ce părinţii săi i-au semnalat dispriţia, din cauză că nu s-a întors de pe un teren de sport, în comuna Pragsdorf, în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară (nord-est).

Copilul a murit la spital.

Anchetatorii au găsit în apropierea locului crimei un cuţit cu urme de ADN ale victimei şi „foarte probabil” ale suspectului, anunţă într-un comunicat poliţia.

Adolescentul a trezit suspiciuni înainte de analizele ADN, după ce a făcut declaraţii contradictorii, în contextul în care este ultima personaă care a văzut copilul în viaţă, anunţă poliţia.

Adolescentul urmează să fie prezentat în faţa unui judecător.

Poliţia a anunţat că nu cunoaşte, pentru moment, motivele crimei.

Acest caz vine după mai multe omoruri ale căror victime sau făptuitori au fost copii, crime care au şocat opinia publică din Germania.

În martie, două fete în vârstă de 12 şi 13 ani, au mărturisit că şi-au ucis cu cuţitul un coleg în vârstă de 12 ani, în vestul Germaniei.

Ele nu sunt responsabile penal, deoarece nu au împlinit vârsta de 14 ani, vârsta minimă în Germania în vederea unei condamnări penale.

În septembrie, justiţia a acuzat un băiat în vârstă de 11 ani, pe care-l suspectează de uciderea unei fete în vârstă de zece ani, într-un cămin de copii, în Bavaria.

Tot în septembrie, un băiat în vârstă de 14 ani a fost arestat după ce a împușcat mortal un băiat de aceeaşi vârstă, în incinta unei instituţii şcolare, tot în Bavaria.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Albania interzice TikTok timp de un an, după uciderea unui adolescent. Premierul acuză platforma că alimentează violența

Partenerii noștri