Live

UK modifică legislația pieței interne și încalcă părți cheie ale acordului Brexit. Vizat este și protocolul cu Irlanda de Nord

Data publicării:
Retragerea Marii Britanii din UE. FOTO: Getty Images

Guvernul de la Londra a confirmat, luni, intenţia de a modifica prin lege acordul la care a ajuns în ianuarie cu Uniunea Europeană în legătură cu Irlanda de Nord, în cadrul Brexitului, în pofida avertismentelor recente lansate de europeni, transmite AFP, citat de Agerpres.

''Vom lua măsuri limitate şi rezonabile pentru a clarifica elemente specifice ale protocolului privind Irlanda de Nord în dreptul intern, pentru a elimina orice ambiguitate şi pentru a garanta că guvernul este totuşi în măsură să-şi respecte angajamentele faţă de poporul Irlandei de Nord'', a declarat un purtător de cuvânt al executivului britanic.

Protocolul privind Irlanda de Nord prevede că această țară ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit - care se încheie la 31 decembrie 2020 - pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita reapariția tensiunilor în această regiune, însângerată de trei decenii de «tulburări».

Politicienii au descris planul executivului britanic de a încălca acordul de retragere Brexit ca o “trădare perfidă” pusă în aplicare de către “șarlatani”, potrivit Sky News. Printre criticii modificării se află și prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon, și vicepremierul nord-irlandez Michelle O'Neill.

Boris Johnson plănuiește o legislație nouă care va trece peste părți cheie ale acordului, printr-o mișcare care riscă să ducă la sistarea negocierilor comerciale, potrivit Financial Times.

Michel Barnier: Marea Britanie vrea ce-i mai bun din ambele lumi

Michel Barnier, negociatorul șef al UE, a răspuns cu precauție, spunând că Marea Britanie vrea “ce-i mai bun din ambele lumi”.

Premierul Johnson este așteptat să anunțe luni că încheierea negocierilor comerciale, dacă nu se va ajunge la un acord la întâlnirea liderilor UE de pe 15 octombrie, tot ar fi “un rezultat bun pentru Marea Britanie”, conform Sky News.

Secretarul pe Mediu, George Eustice, a apărat acțiunile guvernului, după publicarea raportului de către Financial Times, spunând pentru Sky News: “Nu mutăm stâlpii porții”.

Secțiuni ale Legii Pieței Internei, care urmează să fie publicate miercuri, sunt așteptate să “elimine” forța legală a Acordului de Retragere în anumite sectoare, inclusiv ajutorul de stat și controlul la frontiera cu Irlanda de Nord.

Boris Johnson susține că 15 octombrie reprezintă ultimul termen pentru încheierea unui acord între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Redactor: Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri