UE va restricţiona sprijinul pentru proiectele din domeniul gazelor naturale, susţine Reuters
Uniunea Europeană intenţionează să restricţioneze finanţarea acordată pentru proiectele din domeniul gazelor naturale, din cauza riscurilor pe care acestea le reprezintă la adresa obiectivelor climatice ale blocului comunitar, arată un proiect de document consultat de Reuters, citată de Agerpres.
Regulamentul privind infrastructurile energetice transeuropene (TEN-E) defineşte care sunt proiectele energetice transfrontaliere care pot fi etichetate drept „Proiecte de interes comun”, ceea ce înseamnă că pot primi finanţare de la UE şi autorizaţii în regim de urgenţă. Anul trecut UE a injectat aproape un miliard de euro în acest gen de proiecte, care includ reţele energetice şi un gazoduct, fondurile de la UE fiind destinate să fie completate cu bani de la guvernele naţionale şi din sectorul privat.
Însă pe măsură ce Comisia Europeană vrea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale Europei, Executivul comunitar vrea şi să rescrie regulamentul TEN-E pentru a-l face mai verde.
Într-un proiect de document al Comisiei privind Regulamentul TEN-E, care urmează să fie publicat săptămâna viitoare, sunt excluse infrastructurile petroliere şi cele dedicate gazelor naturale.
„Având în vedere că cererea viitoare de gaze naturale este prognozată să scadă semnificativ, în linie cu obiectivele din Pactul Verde, infrastructurile de gaze naturale nu mai au nevoie de sprijin prin intermediul politicii TEN-E”, se menţionează în documentul consultat de Reuters.
Preşedintele asociaţiei industriale Eurogas: Un moment de cotitură pentru industria de gaze
Potrivit noilor norme, „reţelele inteligente de gaze” ar putea să beneficieze în continuare de finanţare dacă sprijină „integrarea regenerabilelor şi a gazelor cu emisii reduse de carbon” în reţeaua de gaze. În plus, conductele care transportă hidrogen vor putea beneficia şi ele de finanţare.
James Watson, preşedintele asociaţiei industriale Eurogas, a calificat planurile Comisiei privind normele TEN-E drept un „moment de cotitură pentru industria de gaze”. Prin recunoaşterea potenţialul pe care îl au gazele cu emisii reduse de carbon în diminuarea emisiilor, Comisia „confirmă rolul pe termen lung al gazelor în mixul energetic european”, a spus James Watson.
Potrivit UE, consumul de gaze naturale trebuie să fie diminuat cu 30% în deceniul actual pentru ca obiectivele climatice să poată fi atinse: Până în 2050, gazele naturale ar urma să fie înlocuite în principal de gaze cu emisii reduse de carbon, precum hidrogenul care este produs utilizând energie regenerabilă.
Separat, Uniunea Europeană a convenit miercuri ca Fondul pentru o tranziţie justă, în valoare de 17,5 miliarde de euro, din următorul său buget nu va fi cheltuit pentru combustibili fosili, inclusiv gaze naturale.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News