Live

UE transferă Ucrainei 1,5 miliarde de euro din profiturile generate de activele ruseşti îngheţate

Data publicării:
Foto: Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene / Sursa foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană va transfera Ucrainei o primă tranșă de 1,5 miliarde de euro din profiturile generate de activele ruseşti îngheţate, a anunțat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ţările occidentale au blocat active ruseşti suverane în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari după ce Moscova a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022.

Luna trecută, G7, grupul celor şapte democraţii majore, şi UE au convenit să utilizeze dobânzile obţinute din activele ruseşti îngheţate pentru a sprijini un împrumut de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina, ajutând-o să se apere împotriva invaziei Moscovei. Rusia a promis că va acţiona UE în justiţie, notează News.ro.

"Astăzi transferăm 1,5 miliarde de euro încasări din activele ruseşti imobilizate pentru apărarea şi reconstrucţia Ucrainei. Nu există un simbol sau o utilizare mai bună pentru banii Kremlinului decât să facem din Ucraina şi din întreaga Europă un loc mai sigur în care să trăim", a declarat von der Leyen.

Prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a mulţumit UE.

"Mulţumesc doamnă von der Leyen şi UE pentru sprijinul dumneavoastră constant şi pentru această contribuţie semnificativă la apărarea şi reconstrucţia Ucrainei. Împreună, transformăm adversitatea în putere şi construim o Europă mai sigură şi mai rezistentă", a reacţionat el.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri