Live

Turcii nu vor putea ieși din casă în weekend şi pe timp de noapte în restul săptămânii

Data actualizării: Data publicării:
Turcia a început să înregistreze toate cazurile de Covid, nu doar cele simptomatice. Foto: Profimedia Images

Turcia va impune restricţii de deplasare în weekenduri şi pe timp de noapte în restul zilelor săptămânii, pentru a lupta contra răspândirii coronavirusului, a anunţat, luni, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, după ce numărul de cazuri noi de infectare şi de decese a atins niveluri record în ultimele săptămâni, transmite Reuters.

Cetăţenii nu vor avea permisiunea să iasă din case între orele 21.00-05.00 în cursul săptămânii şi nici în weekend, de vineri, ora 21.00, şi până luni, ora 05.00, a afirmat Erdogan.

Unele sectoare, precum lanţul de aprovizionare şi producţie, vor fi exceptate de la aceste măsuri, care vor intra în vigoare de marţi, a precizat el.

Ministerul Sănătăţii a raportat luni, pentru a opta zi consecutiv, un bilanţ record de decese asociate COVID-19 în precedentele 24 de ore, 188, potrivit Agerpres.

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus, inclusiv al celor asimptomatice, a ajuns şi el la un record de 31.219.

Timp de patru luni, Turcia a anunţat numai cazurile simptomatice, însă începând de miercuri a raportat toate cazurile.

Bilanţul deceselor de la începutul epidemiei în martie este de 13.746.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Ludovic Orban despre poza din timpul pandemiei, când apare alături de mai mulți miniștri bând și fumând în biroul său

Economia Chinei a înregistrat cea mai rapidă creștere din ultimii 10 ani

Analiză BBC. Ce i-a făcut pe chinezi să nu mai suporte dictatura cruntă a lui Xi

China a închis forțat mii de oameni în parcul de distracții Disneyland din Shanghai pentru a-i testa anti-Covid

Partenerii noștri