Live

Sute de zboruri anulate în nordul Europei din cauza furtunilor puternice

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Aproximativ 100 de zboruri din şi spre aeroportul din Frankfurt, cel mai mare aeroport din Germania, au fost anulate până la această oră din cauza furtunii Sabine, a declarat duminică un purtător de cuvânt al operatorului aeroportuar Fraport, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a precizat că este vorba de 8% din cele aproximativ 1.200 de plecări şi sosiri care sunt programate pentru ziua de duminică pe aeroportul din Frankfurt, dar a avertizat că numărul zborurilor anulate va creşte în cursul după-amiezii din cauza creşterii intensităţii vântului.

Alte aproximativ 120 de zboruri cu plecare sau cu destinaţia aeroportul internaţional Schiphol din Amsterdam, unul din cele mai mari din Europa, au fost anulate duminică din cauza furtunii Ciara care a provocat precipitaţii şi rafale de vânt cu viteze de peste 100 de kilometri pe oră. Autorităţile au avertizat populaţia să rămână în casă în contextul în care transportul public şi traficul rutier va fi afectat de inundaţii şi căderi de copaci.

De asemenea, aproximativ şaizeci de zboruri către şi dinspre Bruxelles au fost anulate duminică în aşteptarea furtunii Ciara prognozată să ajungă în cursul zilei în nordul Europei. Aceste anulări, decise de companiile aeriene, vizează zborurile Lufthansa către şi dinspre Munchen şi Frankfurt (Germania), Eurowings (Stuttgart, Germania), KLM (Amsterdam), British Airways (Londra), precum şi 38 de zboruri ale Brussels Airlines către şi dinspre Regatul Unit. Alte anulări ar mai putea fi decise în timpul zilei din cauza furtunii, care ar putea provoca şi întârzieri, a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din capitala Belgiei.

În Marea Britanie, zeci de zboruri au fost anulate sau întârziate iar compania aeriană britanică British Airways a informat că face tot ceea ce este posibil pentru a încerca să minimizeze impactul furtunii Ciara. Compania Virgin Atlantic a anulat şi ea mai multe zboruri cu plecare de pe aeroportul Heathrow, cel mai mare din Marea Britanie. Serviciul meteorologic britanic a emis un cod portocaliu de vânt pentru Anglia şi Ţara Galilor până la ora locală 21.00 iar autorităţile se aşteaptă ca transportul aerian, feroviar şi maritim să fie perturbat de furtuna Ciara, cu ploi puternice şi rafale de vânt cu o viteză de peste 130 kilometri pe oră.

Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în cursul zilei de duminică teritoriul acestei ţări va fi afectat de furtuna Ciara.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

DOCUMENT. Zborurile din și către Regatul Unit au fost suspendate în România. Cei care intră în țară stau în carantină

Belgia a interzis zborurile și trenurile din Regatul Unit. Italia și alte state UE se pregătesc pentru aceleași măsuri

Trei tornade, dintre care una marină, au lovit sudul Italiei într-o singură zi

VIDEO Furtună de proporţii în Franţa. Un om a murit şi zeci de mii de persoane sunt afectate

Partenerii noștri