Live

Summit UE la Sibiu. Viitorul Europei, în viziunea Marii Britanii

Data publicării:

Marea Britanie a ales să renunţe la statutul de membru al Uniunii Europene, dar nu renunţă la Europa. Viziunea Regatului Unit despre viitorul Europei implică prosperitatea pentru cetăţeni, a declarat pentru Digi24  Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii în România.


„Cred că pe plan strategic sunt două provocări extrem de importante: securitatea populaţiilor noastre şi prosperitatea lor. Sau promovarea unei creşteri verzi, pentru viitor, pentru că sunt provocările legate de schimbarea climatică, pe care nu putem să le negăm. Dar trebuie să dăm populaţiei o situaţie de prosperitate care corespunde aşteptărilor lor.

Cu toate acestea, avem şi nişte provocări precum migraţia, problemele de sănătate şi educaţie, dar numai prin creştere economică vom putea rezolva celelalte probleme. Acest lucru putem să îl facem numai dacă suntem în siguranţă, deci securitate şi prosperitate, şi probabil, prosperitatea în poziţia primă, pentru că există o anumită provocare pentru UE să atingă într-adevăr ţinta importantă pentru această creştere”, a declarat Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București.

Săptămâna viitoare, la 9 mai, Sibiul va fi locul de întâlnire al celor mai puternici oameni din Uniunea Europeană. În ultimii 10 ani, spaţiul comunitar a trecut printr-o criză financiară şi una a imigraţiei. Încă nu a încheiat Brexitul şi se confruntă cu ascensiunea formaţiunilor naţionaliste şi euro-sceptice. La summitul de la Sibiu va fi dezbătut viitorul Uniunii.

Citiți și: Summit UE la Sibiu. Ambasadoarea Franței: „Europa trebuie reinventată”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri