Live

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina

Data publicării:
Foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine / Facebook

Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei să fie folosite pentru finanţarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE.

„Ambasadorii UE au convenit în principiu măsuri asupra beneficiilor extraordinare rezultate din activele imobilizate ale Rusiei”, a menţionat preşedinţia belgiană într-un mesaj pe platforma X.

„Banii vor servi la susţinerea redresării şi apărării militare a Ucrainei în contextul agresiunii ruse”.

Propunerea în acest sens a venit în luna martie din partea Comisiei Europene, potrivit AFP şi EFE, preluate de Agerpres. Executivul comunitar a cerut ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate, cum ar fi de exemplu dobânzile, să fie utilizate pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Ucrainei.

Sumele obţinute din respectivele venituri sunt estimate între 2,5 şi 3 miliarde de euro anual.

300 de miliarde de euro, active rusești blocate

În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 192 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active.

Potrivit unor surse comunitare, conform acordului de principiu convenit miercuri, care mai trebuie aprobat în Consiliul UE de miniştrii statelor membre, 90% din veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate vor fi transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% va fi direcţionată către bugetul UE pentru consolidarea capacităţilor industriei de apărare ucrainene.

Rusia a calificat luna trecută drept „furt şi banditism” propunerea avansată de Comisia Europeană, afirmând despre aceasta că va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii.

Politicieni europeni cer de asemenea confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. Însă o asemenea măsură, cerută şi de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro, plus că Moscova a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Se simt confortabil când slăbesc Rusia”. Lavrov spune care crede că va fi politica SUA față de Ucraina, sub conducerea lui Trump

Blinken avertizează că implicarea Coreei de Nord în războiul din Ucraina va avea „un răspuns ferm”

Blinken, întâlniri cu șeful NATO, oficiali ai UE. El vrea să accelereze ajutorul pentru Ucraina până la venirea lui Trump la Casa Albă

De ce trimiterea soldaților nord-coreeni în Rusia ar putea fi o mare greșeală pentru Kim Jong-un. „Se vor întoarce cu idei periculoase”

Partenerii noștri