Siegfried Mureșan cere un mecanism „clar și obiectiv” pentru condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept
Europarlamentarul Siegfried Mureșan cere un mecanism „clar și obiectiv”, care să trateze toate țările în mod echitabil, în ceea ce privește condiționarea acordării de fonduri europene de respectarea statului de drept. Aceasta, în condițiile în care UE pregătește un ambițios plan de redresare economică, în valoare de 750 miliarde de euro.
„În urmă cu trei ani, cetățenii țării mele, România, au ieșit în stradă pentru a apăra statul de drept, pentru a lupta împotriva corupției, cerând o justiție puternică și independentă. În frig, iarna, în căldură, vara. Au făcut asta cu steagul european în mâini și vă pot spune că a fost unul dintre cele mai mândre momente ale mele ca cetățean român și ca cetățean european. Oamenii din stradă cereau un rol puternic al Uniunii Europene în apărarea valorilor europene. Acum este momentul să răspundem solicitărilor cetățenilor europeni”, a spus Mureșan în Parlamentul European.
„Așteptăm de la noi să susținem valorile europene. De ce acum? Pentru că suntem pe punctul de a adopta bugetul Uniunii Europene pentru următorii șapte ani și vom adăuga la acesta, pe bună dreptate, un Mecanism de redresare al Uniunii Europene în valoare de 750 miliarde de euro. Vom cheltui mai mulți bani ca oricând și cu cât cheltuim mai mulți bani, cu atât trebuie să fie mai bun controlul acestora. Acum este momentul să inventăm un mecanism clar în ceea ce privește statul de drept, legat de fondurile europene.
Cum ar trebui să fie? Ar trebui să fie clar, ar trebui să fie obiectiv, ar trebui să trateze toate țările în mod echitabil și ar trebui să trateze toate statele membre în mod egal. Nu ar trebui să fie politic, ar trebui să fie eficient, nu ar trebui să fie «diluat»”, a adăugat el.
„Asta este ceea ce solicităm. Există o majoritate clară în favoarea acestui lucru în Parlamentul European. Domnule Roth, haideți să începem negocierile pe acest subiect fără alte întârzieri. Noi avem o poziție în acest sens de 1 an și jumătate. Haideți să oferim rezultate acum”, a mai spus Mureșan.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News