Live

Şeful Statului Major din Marea Britanie face apel la formarea unei „armate a cetăţenilor”

Data publicării:
Militari britanici la instrucție. Foto: Profimedia

Şeful Statului Major al armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a făcut apel miercuri la „antrenarea şi echiparea unei armate a cetăţenilor” în faţa riscurilor de conflict, citând ca exemplu măsurile luate de o serie de ţări europene pentru a se consolida în faţa „ameninţării ruse”, relatează France Presse.

„Trebuie să fim capabili să luptăm şi să câştigăm într-un mod credibil războaie pe uscat” şi nu doar în aer sau pe mare, a afirmat - într-un discurs la Londra - generalul britanic, care critică de mult timp reducerile de efective operate în armată britanică.

„Avem nevoie de o armată organizată care să-şi îngroaşe rapid rândurile”, a insistat el, subliniind, pe lângă trupele profesioniste, necesitatea de a „pregăti şi echipa o armată de cetăţeni care trebuie să urmeze”.

Generalul Patrick Sanders consideră că este „esenţial şi nu doar de dorit” să fie luate „măsuri pregătitoare în vederea plasării societăţilor noastre pe picior de război dacă va fi nevoie”.

„Aceasta este o acţiune care trebuie să mobilizeze întreaga naţiune”, a subliniat el. „Ucraina ilustrează faptul că armatele regulate încep războaiele, dar armatele de cetăţeni le câştigă”, a declarat generalul britanic.

Aceste comentarii intervin în timp ce în curând se vor împlini doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce a determinat ţările europene să se întrebe dacă sunt pregătite pentru un posibil conflict de amploare.

Patrick Sanders a dat exemplul ţărilor din Europa de Est şi de Nord, „care resimt mai puternic apropierea ameninţării ruse, acţionează deja cu prudenţă şi pun bazele unei mobilizări naţionale”.

Marea Britanie s-a angajat să îşi majoreze cheltuielile militare la 2,5% din PIB, peste nivelul de 2% stabilit pentru membrii NATO.

Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, a subliniat la jumătatea lunii ianuarie că NATO se confruntă în prezent cu provocări „mai mari ca niciodată” din partea Rusiei, Chinei, Iranului şi Coreei de Nord, avertizând că adversarii Alianţei „sunt mai conectaţi între ei” ca oricând.

Circa 90.000 de soldaţi NATO încep săptămâna aceasta, pentru câteva luni, cel mai important exerciţiu militar organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la Războiul Rece.

Aceste manevre, care se vor întinde pe parcursul mai multor luni de la Atlantic până la flancul estic al NATO, vor avea la bază un scenariu de conflict împotriva unui „adversar de dimensiuni comparabile”, conform terminologiei Alianţei, care se referă la Rusia fără să o numească, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri