Live

Secţii de votare evacuate la Londra, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Două secţii de votare din Londra au fost evacuate joi, în timpul alegerilor europarlamentare din Regatul Unit, după ce pe un şantier din zona Kingston din sud-vestul metropolei a fost găsită o bombă neexplodată din al Doilea Război Mondial, transmite Agerpres.

Poliţia a blocat accesul în apropiere şi a evacuat de asemenea unele locuinţe, două campusuri şi un liceu unde aveau loc examene. După ce au examinat bomba, specialiştii poliţiei au făcut apel la pirotehniştii militari.

Alegătorii afectaţi de incident au fost îndrumaţi spre alte secţii de votare. Cordonul de poliţie urma să rămână în cartier până joi seara.

Localnicii care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele au fost îndrumaţi către biserica reformată din Eden Street.

Secţiile închise sunt cele de la bisericile St John the Evangelist din Grove Lane şi St Raphael (catolică) din Portsmouth Road.

Universitatea Kingston, ale cărei campusuri din Penrhyn Road şi Knights Park au fost evacuate, a anunţat că studenţilor şi personalului li s-a recomandat să meargă acasă.

La liceul Surbiton, elevii din clasa a 10-a aveau programate examene; cel de latină a fost întrerupt la declanşarea alarmei, iar altele au fost amânate, a declarat un părinte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri