Live

Scandalul implanturilor mamare defecte, cu silicon industrial. Mii de femei vor primi despăgubiri, după o luptă de 10 ani în instanță

Data publicării:
Sute de mii de femei au primit implanturi mamare din silicon industrial și au avut probleme de sănătate din cauza lor. Foto: Profimedia Images

2.700 de femei care au primit implanturi mamare defecte trebuie să fie despăgubite, a decis un tribunal din Franța. Este concluzia unui proces care a durat 10 ani.

Curtea de apel din Paris a decis că firma germană care a dat certificatul de calitate pentru implanturile defecte a fost neglijentă, iar acum este bună de plată. Nu a fost încă stabilită suma care va reveni fiecărei femei.

Între 2001 și 2010, o companie franceză, Poly Implant Prothèse (PIP), a produs implanturi mamare umplute cu silicon industrial, mai ieftin, dar neaprobat pentru uz uman. Când s-a aflat, compania a fost lichidată, dar peste 400.000 de femei din toată lumea primiseră deja protezele, inclusiv sute de românce.

În prezent 20.000 de victime cer despăgubiri în instanță. Decizia de azi ar putea să aibă un impact major în aceste cazuri.

Una dintre femeile care au câștigat acum în instanță a povestit pentru BBC cum i-au afectat sănătatea imlplanturile de slabă calitate.

Jan Spivey și-a pus implanturi PIP după ce a suferit o mastectomie din cauza cancerului de sân.

„A fost un drum foarte lung. Am fost plimbate prin tribunale, ceea ce a fost cu adevărat dificil pentru femei. Avem probleme de sănătate și avem și alte responsabilități. PIP a avut un impact asupra întregii noastre vieți”, a spus ea.

Spivey avea dureri de articulații și a început să sufere de epuizare după ce a primit implanturile. Când acestea au fost îndepărtate, medicii au văzut că din ele a curs silicon în corpul ei.

Implanturile de acum 20 de ani au un impact asupra vieții, sănătății și bunăstării mele, chiar și astăzi. Cred că am fost furioasă în fiecare zi din cei 20 de ani în care am fost afectată de PIP”, a spus ea.

O altă femeie implicată în acest proces, Nicola Mason, spune că decizia instanței este „o victorie uimitoare”.

„Am așteptat mult timp acest lucru”, a spus ea.

Unul din implanturile mamare primite de Mason s-a rupt chiar în timp ce era însărcinată. Și-a dat seama de acest lucru după ce a observat o umflătură mare sub braț.

„A fost destul de traumatizant și nu puteam face absolut nimic”, spune ea.

În cele din urmă, implanturile au fost îndepărtate, dar spune că a rămas cu o bucată de silicon sub braț, care încă se inflamează.

„Nu cred că știe cineva care sunt efectele pe termen lung”, spune ea.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Partenerii noștri