Live

Video Scandal politic în Marea Britanie. Boris Johnson refuză să-și demită consilierul, prins că a încălcat restricțiile în timpul pandemiei

Data publicării:
Foto: gov.uk

Principalul consilier al premierului britanic Boris Johnson este subiectul unui scandal de proporții, după ce presa a dezvăluit că a încălcat restricțiile de circulație în perioada pandemiei. Dominic Cummings ar fi călătorit de cel puțin două ori în timpul izolării la părinții săi, la 400 de kilometri de Londra, deși soția sa era infectată, el însuși prezenta semne de îmbolnăvire, iar premierul le spunea britanicilor să nu iasă din casă. Duminică, Boris Johnson l-a apărat pe consilierul său într-o conferinţă de presă, sfidând apelurile de a-l demite, apeluri venite inclusiv din partea propriului partid.

Prim-ministrul i-a luat apărarea consilierului și a spus că acesta era îndreptățit să călătorească, fiindcă și-a dus copilul la părinții săi pentru a fi îngrijit mai bine. După o discuţie detaliată cu Cummings, Johnson a spus că a ajuns la concluzia că acesta "a urmat instinctele oricărui tată şi oricărui părinte" şi "în orice privinţă, el a acţionat responsabil şi legal şi cu integritate".

Prim-ministrul a ţinut conferinţa de presă ca răspuns la presiunile de a-l demite pe controversatul consilier venite nu numai din partea opoziţiei, ci şi din rândurile majorităţii sale conservatoare.

"Este o insultă faţă de sacrificiile făcute de poporul britanic faptul că Boris Johnson a ales să nu întreprindă nicio acţiune împotriva lui Dominic Cummings", a spus în replică pe Twitter Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, de opoziţie.

"Publicul va fi iertat pentru că a gândit că există o regulă pentru cel mai apropiat consilier al prim-ministrului şi alta pentru poporul britanic'', a adăugat el.

Anterior, membri ai Partidului Conservator al lui Johnson s-au alăturat apelurilor de demitere a lui Cummings după relatări din ziarele duminicale care sugerau că acesta a încălcat restricţiile de călătorie de mai multe ori.

Cummings, în vârstă de 48 de ani, arhitectul campaniei pentru referendumul din 2016 care a dus la Brexit, se află în mijlocul unei furtuni politice, de când două ziare au dezvăluit vineri seară că a plecat la sfârşitul lunii martie cu soţia sa şi cu fiul lor la părinţii săi în Durham (400 km nord-est de Londra), în timp ce avea simptome de coronavirus, potrivit Agerpres.

Potrivit serviciilor premierului, Dominic Cummings a făcut călătoria deoarece avea nevoie de ajutor pentru a-şi îngriji fiul în timp ce soţia lui era bolnavă, iar familia a locuit într-o clădire separată a proprietăţii.

Un martor ocular citat de The Sunday Mirror şi The Observer a spus de asemenea că l-a văzut pe Cummings într-un cunoscut punct turistic aflat la circa 50 de kilometri de Durham pe 12 aprilie.

Consilierul a fost văzut din nou la Durham pe 19 aprilie, după ce se recuperase deja şi se întorsese la Londra, au scris The Guardian şi Mirror în ediţiile lor de duminică.

Poliţia locală a confirmat că oficialul şi familia sa au vizitat proprietatea din Durham.

La vremea respectivă, numai călătoriile esenţiale erau permise, pentru a reduce răspândirea noului coronavirus.

În situaţii similare s-au aflat şi alţi oficiali de rang înalt din Regatul Unit, care au demisionat recent.

Principalul consilier medical al guvernului scoţian Catherine Calderwood a demisionat după ce a ignorat propriile sfaturi şi a călătorit la o a doua reşedinţă într-o zonă rurală de pe coasta de est a Scoţiei.

Neil Ferguson, epidemiolog la Imperial College London, de asemenea şi-a dat demisia din funcţia de consultant al guvernului după ce a recunoscut că a încălcat regulile de izolare.

Guvernul britanic a fost ţinta criticilor de săptămâni întregi. Bilanţul deceselor în ţară a depăşit 36.000, făcând din Marea Britanie naţiunea cu cel mai mare număr de victime din Europa, scrie dpa.

Ironia sorții face duimnică dimineață consilierul guvernamental să fie asaltat de ziariști și el să fie cel care le cere să păstreze distanța socială. 

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Greșeala jenantă făcută de BBC care a dus la anularea unui interviu cu Boris Johnson

Fostul prim-ministru Boris Johnson spune că a găsit un dispozitiv de ascultare în baie după întâlnirea cu Benjamin Netanyahu, în 2017

Partenerii noștri