Live

Românii, printre europenii prea săraci pentru a-și permite un concediu. Cine mai figurează în acest clasament

Data publicării:
Românii, printre europenii prea săraci pentru a-și permite un concediu Foto: Guliver/GettyImages

Aproximativ 35 milioane de persoane din Uniunea Europeană, însemnând 28 la sută din populație, au prea puțini bani pentru a-și permite să meargă vara într-o vacanță de o săptămână, arată un studiu publicat luni de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES). Românii sunt printre cei mai afectați europeni din acest punct de vedere, dar paradoxal, nu situația lor este cea mai rea, ci a locuitorilor dintr-o țară care, în mod ironic, este o destinație preferată pentru concedii.

În rândul persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie, adică cu mai puţin de 60% din venitul mediu, Grecia este în cea mai proastă situaţie, în condiţiile în care 88,9% din persoanele ameninţate de sărăcie nu îşi permit să plece o săptămână în vacanţă. Urmează, în ordine: România (86,8%), Croaţia (84,7%), Cipru (79,2%) şi Slovacia (76,1%), arată studiul CES, preluat de AFP.

Mulţi dintre europenii cu venituri mai mici de 60% din medie sunt şomeri sau pensionari, dar acest grup include şi milioane de muncitori plătiţi cu salarii mici, în special cei care câştigă salariu minim legal.

Cei mai mulți europeni care nu merg în concediu sunt italienii

În cifre absolute, cel mai mare număr de persoane în această categorie se regăseşte în Italia - 7 milioane de persoane (dintr-o populație totală de 60 de milioane de locuitori), Spania - 4,7 milioane (dintr-o populație de 46,5 milioane de locuitori), Germania - 4,3 milioane (din 82,5 milioane), Franţa - 3,6 milioane (din 67 de milioane), Polonia - 3,1 milioane (din 38 de milioane) şi România - 3,077 milioane de persoane (din aprox 20 de milioane de locuitori).

O analiză a datelor Eurostat arată că inegalităţile în materie de concedii între cei mai săraci muncitori şi ceilalţi au crescut în 16 state membre pe parcursul ultimului deceniu.

România, „fruntașă” la inegalitate

De exemplu, în România, 86,8% dintre cei care sunt supuşi riscului sărăciei nu pot să plece în vacanţă, comparativ cu 46,7% pentru cei cu venituri de peste 60% din medie. Acest decalaj de 40,1 puncte procentuale a crescut cu 17,1 puncte procentuale începând din 2010. Este vorba de cea mai mare creştere a decalajului înregistrată în ultimul deceniu în rândul statelor membre.

„Creşterea inegalităţii în materie de vacanţe arată că beneficiile creşterii economice în Europa de-a lungul ultimului deceniu nu au fost împărţite corect”, a declarat Secretarul General Adjunct al CES, Esther Lynch, scrie Agerpres.

Reglementarea salariului minim, o soluție?

Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) militează pentru întărirea unei propuneri de directivă europeană cu privire la salariile minime adecvate, care ar urma să fie examinată de Parlamentul European după vacanţa de vară. Confederaţia sindicală pledează pentru introducerea unui „prag decent” care ar garanta că salariile minime legale nu vor putea fi mai mici de 60% din salariul mediu şi 50% din salariul mediu al oricărui stat membru.

În prezent, 17 state membre UE au un salariu minim legal mai mic de 60% din salariul mediu naţional, subliniază Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES).

Propunerea de directivă europeană prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state UE care au deja un salariu minim pentru a favoriza creşterea lor, dar nu fixează un prag minim uniform la nivel european. De asemenea, nu obligă introducerea unui salariu minim în cele şase state care nu dispun de aşa ceva (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia).

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sindicaliști: Politicile de austeritate bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Volkswagen a ajuns la un acord cu sindicatul pentru a elimina 35.000 de locuri de muncă în Germania

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri