Live

România cere Comisiei Europene modificarea PNRR-ului şi adăugarea unui nou capitol privind REPowerEU

Data publicării:
Parlamentul European votează planul REPowerEU săptămâna viitoare. Foto: Profimedia Images

România a prezentat vineri Comisiei Europene o cerere de modificare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi adăugare a unui nou capitol privind REPowerEU, care vizează consolidarea autonomiei strategice a Uniunii prin diversificarea aprovizionării cu energie şi prin sporirea independenţei şi a securităţii aprovizionării cu energie a UE. Propunerea României vizează modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Capitolul privind REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme şi şase noi investiţii, precum şi o măsură extinsă care figura deja în PNRR, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Reformele şi investiţiile din capitolul privind REPowerEU au legătură cu majorarea producţiei de energie verde, de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor şi de consolidare a competenţelor mâinii de lucru în domeniul producţiei de energie verde.

Modificarea PNRR-ului propusă de România prevede eliminarea a patru investiţii din planul iniţial şi modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

Comisia va evalua acum dacă planul modificat îndeplineşte toate criteriile de evaluare prevăzute în regulamentul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă.

Dacă evaluarea Comisiei va fi pozitivă, ea va prezenta o propunere de modificare a deciziei de execuţie a Consiliului pentru a ţine cont de modificările aduse planului românesc.

Ulterior, statele membre vor avea la dispoziţie patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri