Proteste la Paris. Ministrul de Interne: Protestatarii au vrut să ucidă poliţişti
O femeie de 80 de ani, din Marsilia, a murit după ce a fost lovită de un proiectil cu gaz lacrimogen care a intrat pe fereastra casei sale. Incidentul a avut loc în timpul protestelor "vestelor galbene" şi a ridicat la 4 numărul celor care şi-au pierdut viaţa de la începerea violenţelor. În acelaşi timp, doi manifestanţi au fost deja condamnaţi la trei luni de închisoare, pentru că au dat foc clădirii unei prefecturi din centrul Franţei. Iar în Paris, un tânăr a depus o plângere împotriva forţelor de ordine, după ce ar fi fost agresat deşi nu participa la proteste.
Francezii distrug camioanele cu alimente venite din afară. Un cuplu de șoferi de TIR din România a rămas fără transport
Noi proteste violente ale mișcării "Vestele Galbene" în Paris
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Ministrul francez de Interne a fost audiat în Adunarea Naţională. Oficialul a profitat de ocazie ca să denunţe în termeni duri agresiunile ale căror victime au fost poliţiştii.
Christophe Castaner, ministrul francez de Interne: Nimeni nu poate justifica violenţa şi dorinţa de a ucide. Dar ei (protestatarii - n.r.) asta au vrut să facă, să ucidă şi să ucidă poliţiştii noştri. Nu e vorba de protestatari cu experienţă de extremă stângă sau extremă dreaptă, ci de protestatari cu veste galbene care s-au radicalizat şi care, pe parcursul zilei, au devenit extrem de violenţi.
Ministrul i-a lăudat pe poliţiştii care s-au retras de la Arcul de Triumf, din calea mulţimii furioase, deoarece acest gest le-a salvat vieţile.
Ultimele estimări arată că protestatarii au provocat sâmbătă, la Paris, pagube de 4 milioane de euro doar mobilierului stradal. De asemenea, sectorul agro-alimentar ar putea înregistra pierderi de 13 miliarde de euro, din cauza blocajelor rutiere provocate de vestele galbele. În acest context, guvernul a chemat opoziţia la consultări.
Marine Le Pen, liderul partidului Adunarea Naţională: Dacă Emmanuel Macron nu-şi doreşte să fie primul preşedinte în ultima jumătate de secol care deschide focul asupra francezilor, atunci soluţiile trebuie să fie importante, pe înţelesul tuturor şi rapide.
Protestele vestelor galbene - numite aşa deoarece participanţii poartă veste reflectorizante - au început pe 17 noiembrie. Principala menulţumire a manifestanţilor este majorarea, de anul viitor, a preţului carburanţilor. În plus, în Franţa se înregistrează o nemulţumire generală faţă de scăderea nivelului de trai.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News