Prima zi cu zero cazuri de Covid-19 în Malta, o premieră în ultimele 11 luni
Niciun caz nou de infectare cu Covid nu a fost înregistrat în ultimele 24 de ore în Malta, ceea ce este o premieră a ultimelor 11 luni.
Ministrul sănătăţii a cerut însă populaţiei să rămână prudentă pentru a preveni o eventuală revenire a numărului de infectări, transmite Reuters.
"Astăzi este prima zi cu zero cazuri începând de vara trecută. Este crucial să ne păstrăm disciplina şi responsabilitatea", a scris pe Twitter ministrul sănătăţii din Malta, Chris Fearne.
În cadrul relaxării graduale a restricţiilor impuse în urmă cu câteva luni, Malta a redeschis barurile, teatrele şi cinematografele, scrie Agerpres.
Malta raportase zero noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore în data de 25 iulie 2020, dar ulterior numărul zilnic al infecţiilor a crescut treptat, ajungând la un vârf de 510 în luna martie, înainte de a se reduce din nou.
Insula mediteraneană conduce în campania de vaccinare din Uniunea Europeană, peste jumătate dintre adulţi fiind vaccinaţi cu două doze şi 75% cu cel puţin o doză.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News