Presată de problemele cu Pfizer și AstraZeneca și criticată pentru mersul vaccinării, UE deschide ușa vaccinului rusesc Sputnik V
Liderii din Franța, Germania și Comisia Europeană sunt printre oficialii europeni de rang înalt care lasă deschis drumul aprobării vaccinului Sputnik V produs de Rusia. Aceștia sunt presați de criticile în privința întârzierilor din producția și livrarea stocurilor de ser Pfizer-BioNTech pentru a fi folosite în UE. Totodată, recentul vaccin aprobat de la AstraZeneca nu este recomandat de autoritățile din sănătate pentru persoanele peste 65 de ani sau peste 55 de ani. Cancelarul german Angela Merkel a spus inclusiv că orice vaccin aprobat de UE va fi bine primit.
Franța nu va bloca Sputnik V dacă va primi aprobarea UE
Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a dat asigurări, miercuri, că în ţara sa nu vor exista niciun fel de blocaje împotriva vaccinului rus Sputnik V, cu condiţia ca acesta să obţină autorizaţie din partea autorităţilor sanitare, transmite EFE, citat de Agerpres.
''Dacă Sputnik este validat, omologat de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi, în Franţa, de Înalta Autoritate Sanitară, nu va exista niciun blocaj în privinţa distribuirii lui, dacă (vaccinul) corespunde normelor ştiinţifice şi exigenţelor de rezistenţă şi control care sunt impuse în Europa.
Vaccinurile nu au naţionalitate. Ceea ce contează este să avem un medicament care funcţionează'', a declarat Le Drian într-un interviu la postul Europe 1, potrivit AFP.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a subliniat că vaccinul rus nu va putea fi distribuit câtă vreme producătorul nu face o solicitare de autorizare în Uniunea Europeană.
''Din momentul în care o prezintă, în cel mai scurt timp autorităţile europene şi autorităţile noastre naţionale vor examina vaccinul din punct de vedere ştiinţific, în mod independent şi, în funcţie de rezultate şi de teste, îl vor omologa sau nu'', a explicat Macron.
Ursula Von der Leyen și Angela Merkel sunt deschise aprobării vaccinului rusesc
Potrivit informațiilor din cercurile parlamentare, citate de Die Presse, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a arătat, de asemenea, deschisă aprobării vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, în Uniunea Europeană. În cazul în care producătorii ruși, precum și cei chinezi, sunt transparenți și dezvăluie „toate datele” privind vaccinurile lor, acestea ar putea obține aprobări, a fost citată, marți, de parlamentarii UE, von der Leyen.
În prezent, Comisia este criticată puternic pentru întârzierile în administrarea dozelor de vaccin către țările UE.
Prin urmare, UE ar trebui să stimuleze producția de vaccinuri împotriva Covid-19 prin investiții în vaccinuri noi sau existente. Aceasta este ceea ce Ursula von der Leyen și președinția portugheză a Consiliului UE propun celor 27 de state UE într-o scrisoare publicată de „Salzburger Nachrichten”.
În consecință, ar trebui să existe „investiții suplimentare în extinderea sau conversia fabricilor existente” sau în construcția de noi fabrici.
De asemenea, UE ar trebui să intermedieze acorduri între producători de-a lungul lanțului de aprovizionare. Noua aprobare a bugetului UE de șapte ani (2021-2027) ar trebui utilizată cât mai bine posibil.
Cancelarul german Angela Merkel a fost, de asemenea, deschisă aprobării vaccinului Sputnik V. Fiecare vaccin este „binevenit” în UE, cu condiția ca Agenția pentru Medicamente să îl recomande, a spus ea în cadrul unui interviu.
Deși Agenția europeană pentru medicamente a aprobat săptămâna trecută vaccinul AstraZeneca, comisia de vaccinare din Germania a insistat că nu îl va administra persoanelor peste 65 de ani din cauza testării insuficiente pe acest grup de vârstă.
În Austria, Ministerul Sănătății a declarat marți că utilizarea altor vaccinuri va fi „desigur examinată cu atenție” ca parte a strategiei de vaccinare a Austriei, în cazul în care se vor obține aprobări suplimentare în UE.
Anterior, liderul austriac al partidului federal al FPÖ, Norbert Hofer, spunea despre Sputnik V că este „o șansă pentru Austria”. Este timpul să contactăm Rusia, „așa cum a făcut deja Ungaria cu succes”, a subliniat el.
Ungaria, prima țară care a aprobat serul
Ungaria este prima țară UE care aprobă vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19. Ungaria, care de multe ori a urmat propriul drum în politicile sale economică şi privind migraţia în cadrul UE, a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri din Rusia şi China pentru a accelera campania de vaccinare.
Guvernul lui Orban este sub presiune să redeschidă economia cât de curând posibil după ce pandemia a dus anul trecut la cea mai gravă recesiune de la criza financiară globală, notează Reuters. Ungaria va organiza alegeri generale anul viitor.
Administrația de la Budapesta s-a folosit de un proces de autorizare de urgență ce permite statelor UE să ocolească regulile prin care noile tratament derivate biologic să fie evaluate la nivel central de EMA (Agenția Europeană a Medicamentului).
Rezultatele testelor pe Sputnik V vor încuraja țări de la periferia UE, precum Serbia și Belarus, care se bazează pe vaccin, potrivit Politico.
De ce ar putea aproba UE vaccinul rusesc
Dacă Rusia dezvăluie toate datele, UE ar putea aproba vaccinul care, potrivit studiilor, este foarte eficient. Potrivit concluziilor unui studiu publicat marţi în revista ştiinţifică de prestigiu “The Lancet”, Sputnik V oferă o eficacitate de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale COVID-19.
Însă recunoașterea eficacității vaccinului din Rusia pune presiune și pe oficialii europeni care încearcă să se țină de calendarul de imunizare.
Politico a contactat fiecare agenție de sănătate din UE și Spațiul Economic European. Printre cele care au răspuns sunt Belgia, Slovacia, Croația, Letonia, Olanda, Estonia, Irlanda și Spania – niciuna nu a spus că are vreun contact cu echipa care a produs Sputnik. Și nici nu intenționau.
Un purtător de cuvânt al fondului suveran de investiții din Rusia, responsabil cu promovarea vaccinului în afara Rusiei, a sugerat contrariul, spunând că discuțiile bilaterale cu state care nu au fost menționate din UE – atât în Est cât și în Vest – merg mai departe.
Ministrul Sănătății din Germania a spus că este pregătit să ia în calcul folosirea vaccinurilor de coronavirus rusești și chinezești, înaintea unui summit convocat de urgență pentru a căuta soluții pentru campania greoaie de vaccinare pe plan local.
Dacă Budapesta va depăși vecinii săi la imunizare în vreme ce restul Europei se chinuie, serul Sputnik ar putea deveni irezistibil țărilor din vecinătate care au relații ceva mai calde cu Moscova, aprofundând clivajul din strategia Comisiei Europene.
Un fost ministru al Sănătății din Cehia a argumentat că este greșită ignorarea Sputnik, iar că țara ar trebui să ia în considerare obținerea unui vaccin pentru propria populație.
Însă, aceasta depinde de cantitatea de vaccin pe care Rusia îl poate fabrica. Fondul rusesc de investiții nu a arătat cât din producție este momentan online, însă a spus că țintește 1 miliard de doze până la sfârșitul anului, destul pentru 500 de milioane de oameni. Rusia are acorduri de fabricare cu un număr de state, inclusiv India, Coreea și Brazilia. Producția în China va începe în februarie.
Premierul Bavariei, Markus Soder, a precizat că autoritățile UE ar trebui să revizuiască urgent vaccinurile Rusiei și Chinei, făcându-le loc pentru folosirea eficientă și sigură.
Cancelarul Angela Merkel a discutat producția de vaccin Sputnik la o facilitate din Germania, în urma unei convorbiri cu președintele Vladimir Putin.
Întrebarea care persistă este momentul aprobării de către UE. Purtătorul de cuvânt al Fondului suveran rusesc de investiții spunea că discută cu Agenția Europeană a Medicamentului. Echipa Sputnik trimite mai multe date autorității europene, revizia urmând să înceapă luna aceasta.
Întârzieri la livrări
Mai multe state membre ale Uniunii Europene luau în calcul acționarea în justiție a companiei AstraZeneca pentru nerespectarea programului de livrare a dozelor de vaccin, stabilit inițial. Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un contract de furnizare separat cu AstraZeneca.
Uniunea Europeană recunoștea, la începutul lunii ianuarie, că există o „insuficienţă mondială” a capacităţilor de producere a vaccinurilor anti-COVID iar Italia anunța, săptămâna trecută, că ar putea să dea în judecată Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul său anti-COVID.
Guvernul german a fost criticat de liderii celor 16 land-uri și medici pentru că ar fi acționat prea lent și nu s-ar fi străduit suficient să-și asigure stocurile necesare de vaccinuri, dar și pentru că nu a presat Comisia Europeană pentru a face mai multe în încercarea de a salva viețile oamenilor.
Experții judiciari din Germania și-au manifestat nemulțumirea față de contractul încheiat între compania AstraZeneca și Comisia Europeană, argumentând că este vag și incomplet pentru că nu specifică ce cantități va livra compania și când va face asta.
Citește și: Câte doze de vaccin a contractat Uniunea Europeană pentru cetățenii săi. Calendarul livrărilor
Costuri mai puține
Sputnik ar putea fi o salvare pentru multe țări. Potrivit echipei Sputnik, vaccinul este vândut cu mai puțin de 10 dolari per doză, mult mai ieftin decât vaccinurile mRNA produse de BioNTech/ Pfize și Moderna – însă mai mult decât prețul unui vaccin adenovirus similar de la Oxford/ AstraZeneca, care costă între 4 și 5 dolari per doză.
Acesta este de asemenea stabil la temperaturi între 2 și 8 grade Celsius și astfel este mai ușor de stocat decât vaccinurile mRNA, care au nevoie de temperaturi mult mai scăzute. Acesta ar putea fi un avantaj mare pentru țările europene mai sărace, precum Bulgaria, care nu a vrut să cumpere vaccinuri care aveau nevoie de depozitare specială.
Kirill Dmitriyev, șeful fondului suveran de investiții din Rusia, care a finanțat dezvoltarea serului imunizator, spune că “Sputnik V este vaccinul pentru omenire”.
„Publicarea în The Lancet arată că Sputnik V este chiar vaccinul pentru omenire. Este unul dintre cele trei care au eficacitate de peste 90%, în vreme ce este foarte ieftin, permite o logistică simplă și poate fi păstrat la temperaturi între 2 și 8 grade Celsius și este bazat pe o platformă adenovirală foarte sigură și îmbunătățită”, a declarat acesta.
Veștile că serul din Rusia care imunizează împotriva Covid-19 este la fel de eficient ca cele mai bune eforturi științifice ale Occidentului aduce motive de bucurie în zone precum Orientul Mijlociu și America de Sud, unde sunt țări ce l-au aprobat deja.
ȘTIRE CORECTATĂ: Textul inițial susținea în șapou că autoritățile europene din sănătate nu recomandă vaccinul AstraZeneca pentru "persoanele sub 65 de ani sau chiar 55 de ani". Informația corectă este că autoritățile europene nu recomandă vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani sau peste 55 de ani.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News