Live

Premierul britanic a acceptat cele două scenarii pentru amânarea Brexitului propuse de UE

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele două scenarii privind amânarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeană, a anunţat joi seară preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Liderii europeni au oferit două scenarii pentru amânarea Brexitului, care au fost acceptate de Marea Britanie Foto: Guliver/Getty Images

"M-am întâlnit cu premierul May în mai multe rânduri în această seară pentru a fi sigur că Regatul Unit acceptă scenariile unei amânări şi sunt încântat să confirm că avem un acord în această privinţă", a declarat Donald Tusk.

Liderii europeni au propus joi seară Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie, potrivit concluziilor summitului european de la Bruxelles.

Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de Brexit încheiat în noiembrie, Cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.

În cazul unei noi respingeri de către Parlamentul britanic, "Consiliul European decide să îl amâne până la 12 aprilie 2019 şi aşteaptă ca până la această dată Regatul Unit să indice calea de urmat", au decis liderii europeni.

Premierul britanic dorea o amânare până la 30 iunie, dar această dată punea Uniunii o problemă din punct de vedere juridic din cauza alegerilor europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.

"Dacă Regatul Unit nu doreşte să organizeze alegeri, nu vom avea nicio modalitate de a face altceva, ceea ce înseamnă că va fi ales +no deal+", a comentat preşedinţia Franţei.

Obiectivul compromisului acceptat de europeni şi de Theresa May "este de a oferi maximul de posibilităţi pentru ca acordul de retragere să fie ratificat", a comentat o sursă guvernamentală spaniolă. Acest acord are ca obiectiv de a permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE.

Citiți și: 

Brexit, două variante de amânare. Declarațiile liderilor

Brexit. Haz de necaz, la conferința de presă a liderilor UE ținută după miezul nopții

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Ce va face Polonia după încetarea focului în Ucraina. Donald Tusk, precizări alături de Emmanuel Macron

Premierul polonez Donald Tusk anunţă finalizarea primei secţiuni a „Scutului estic” la graniţa cu Rusia şi Belarus

Partenerii noștri