Poliţia londoneză i-a trimis un chestionar de anchetă premierului Boris Johnson privind petrecerile din timpul lockdown-ului
Poliţia londoneză i-a trimis vineri prim-ministrului britanic Boris Johnson un chestionar de anchetă privind petrecerile organizate în Downing Street în perioada lockdownului.
„Putem confirma că prim-ministrul a primit un chestionar din partea poliţiei din Londra. Va răspunde aşa cum trebuie”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Joi seară, anchetatorii anunţaseră că vor contacta „peste 50 de persoane” pentru a obţine mărturiile lor despre acest scandal care ameninţă supravieţuirea politică a premierului Boris Johnson.
Cu câteva ore mai devreme, în presa britanică a apărut o nouă fotografie în care Boris Johnson apare la una din aceste petreceri, alături de alte două persoane.
Un număr de 12 recepţii, care ar fi fost organizate în 2020 şi 2021, sunt vizate de ancheta poliţiei.
Fostul premier britanic John Major a lansat joi o acuzaţie virulentă de încălcare a legii la adresa actualului prim-ministru.
Citește și: Șefa poliției din Londra și-a dat demisia: „Nu am de ales”
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News