Video Pârtie de schi în centrul Parisului și curse cu sănii trase de câini pe străzile marilor orașe europene
Iarna a revenit în forță în mai bine de jumătate din Europa. Britanicii au înregistrat temperaturi record, cele mai scăzute din 1995. În Scoția termometrele au arătat minus 23 de grade Celsius, iar în Anglia oamenii au tremurat cum n-au mai făcut-o de multe ierni încoace. Până și la Moscova e cu 8 până la 10 grade mai frig decât în mod normal pentru această perioadă. Dar nu toți europenii disperă. Unii schiază în centrul Parisului, alții își fac circuit de bob în curte, în Letonia.
În Cornwall, în sud-vestul Angliei, Furtuna Darcy a lovit fără milă țărmurile britanice. De câteva zile meteorologii au avertizat că Darcy nu este deloc un gentleman cum i-ar sugera numele, ci o vijelie capabilă să scufunde nave sau să le zdrobească de țărm. De aceea marinarii au dus ambarcațiunile în larg, unde în ciuda valurilor uriașe erau mai ferite decât în porturi.
Pârtii de schi și curse cu sănii pe străzile orașelor europene
La nord, Scoția aștepta de o săptămână furtuna, și avea de ce. În multe locuri temperaturile au oscilat la minus 20 de grade Celsius. A fost atât de frig, încât casele au fost acoperite de țurțuri uriași, unii blocau chiar ușile și ferestrele. Țurțuri uriași și periculoși și în Anglia.
Ger și la Londra, unde s-au înregistrat minus patru grade Celsius. Parcurile capitalei britanice au devenit patinoare, iar fântânile au înghețat aproape complet.
Cu toate acestea, peisajul hibernal nu a speriat pe toată lumea. Unii au profitat chiar de el pentru curse cu sănii trase de câini. Totodată, nici parizienii nu s-au speriat iar unii dintre ei s-au apucat de schi pe pantele de pe Montmartre.
Circuit de bob în propria curte
Altă țară, alte sporturi. În Letonia, pe țărmul Balticii, un bărbat a construit un întreg circuit de bob pentru băiatul său, și evident, isprava lui a devenit o atracție turistică în sine.
În Moscova este aceeași situație, sunt minus 26 de grade Celsius și viscol cu rafale de 15-18 metri pe secundă, astfel încât și elicopterele Kremlinului au avut dificultăți la aterizare. Potrivit Reuters, astfel de elicoptere sunt folosite de obicei de președintele Vladimir Putin când călătorește între Kremlin și reședința sa din afara Moscovei.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News