Live

Partidul populist al premierului ceh Andrej Babis a câştigat alegerile regionale

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Cehiei, Andrej Babis. Foto: Getty Images

Formaţiunea populistă de centru ANO a premierului ceh Andrej Babis a câştigat sâmbătă alegerile regionale, în pofida criticilor legate de gestionarea crizei provocate de pandemia de COVID-19, transmite AFP, citat de Agerpres. Babis este acuzat de fraudarea granturilor UE și de asemenea este criticat de Comisia Europeană şi de către opoziţie.

ANO a câştigat în 10 din cele 13 regiuni ale Cehiei într-un scrutin considerat un indicator al preferinţelor electoratului înaintea alegerilor parlamentare programate pentru anul viitor.

"Acesta este un succes imens. Nu mă aşteptam la asta", a declarat premierul Babis reporterilor, care a mulţumit alegătorilor pentru că au participat la vot în pofida înregistrării unei tendinţe crescătoare a cazurilor de contaminare cu noul coronavirus.

La ultimele alegeri regionale din 2016, ANO a câştigat în 9 regiuni, dar a obţinut postul de guvernator regional doar în 5 din ele.

Cabinetul de centru-stânga al premierului Babis a fost recent criticat pentru felul în care a gestionat epidemia. După ce a rezistat relativ bine primului val de COVID-19 în primăvară, Cehia înregistrează cifre record de infectare începând cu luna septembrie.

În total, 3.793 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri, în timp ce cu o zi înainte bilanţul a fost de 3.493 de noi infectări. De la începutul pandemiei, bilanţul total este de aproape 80.000 de infectări şi 709 decese.

Guvernul de la Praga a înăsprit recent măsurile preventive, introducând purtarea obligatorie a măştilor în interior, restricţii privind numărul de persoane participante la mitinguri şi închiderea şcolilor din zonele cele mai afectate.

Andrej Babis se confruntă cu acuzaţii oficiale de fraudare a granturilor UE şi cu critici din partea Comisiei Europene şi a opoziţiei cu privire la dublul său rol de politician care decide subvenţiile UE şi antreprenor care beneficiază de ele.

În pofida acestor circumstanţe, în ultimii ani de zile sprijinul pentru ANO a rămas stabil, oscilând în jur de 30% în diferite sondaje de opinie.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Renew pierde din nou europarlamentari - formațiunea ANO din Cehia anunță că se retrage din grupul european

„Deplasaţi-vă la cea mai apropiată bază militară pentru mobilizare în lupta din Ucraina”, mesajul fals în zilele alegerilor din Cehia

Alegeri prezidențiale în Cehia. Andrej Babis și fostul general NATO Petr Pavel se vor confrunta în al doilea tur de scrutin

Andrej Babis, acuzat în trecut de fraudă cu fonduri UE, este unul dintre favoriții să devină noul președinte al Cehiei

Partenerii noștri