Live

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea eurodeputatei Eva Kaili într-un dosar de fraudă, separat de scandalul „Qatargate”

Data publicării:
Eva Kaili. Foto: Profimedia Images

Parlamentul European i-a ridicat marţi imunitatea fostei sale vicepreşedinte Eva Kaili, deschizând calea unei anchete privind presupusa implicare a eurodeputatei într-un caz de fraudă în dauna bugetului UE.

Dosarul de fraudă este separat de scandalul de corupţie, numit „Qatargate”, în care este implicată şi politiciana elenă.

Raportul care a fost supus la vot precizează că în dosarul de fraudă Kaili este acuzată ca a cheltuit în mod fraudulos între 120.000 şi 150.000 de euro din banii publici, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă o pedeapsă de la 5 la 15 ani de închisoare conform legislaţiei elene.

Biroul avocatului lui Kaili, Spyros Pappas, nu a răspuns imediat la o solicitare de declaraţii din partea Reuters, însă Pappas a declarat, înainte de vot, pentru publicaţia Politico că va demara acţiuni în justiţie dacă va fi ridicată imunitatea Evei Kaili.

El a afirmat pentru publicaţia americană că posibilitatea ca Eva Kaili să poată executa o pedeapsă cu închisoarea pe baza rezultatului anchetei este „în această etapă destul de prematură şi nefondată”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Giorgia Meloni demisionează din funcția de președinte al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni

3 din 10 apeluri telefonice necunoscute au fost spam sau fraude, anul trecut

Un europarlamentar român, în topul celor care câștigă cel mai bine în noul Parlament European

Partenerii noștri