Live

Parlamentul European a votat din nou pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentul European, sala de plen. Foto: Getty Images

Parlamentul European a adoptat joi Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen. Rezoluţia reiterează poziţia cunoscută a PE privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Pentru ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen este nevoie de aprobarea Consiliului European, potrivit Mediafax.

Parlamentul European a adoptat, joi, cu 505 voturi pentru, rezoluţia sa referitoare la Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen.

„A sosit momentul ca România, Bulgaria şi Croaţia să adere la Schengen, a declarat comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, înainte de votul din plenul legislativului european.

Recent, Comisia Europeană a propus o strategie către un spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient şi a solicitat Consiliului să ia o decizie cu privire la eliminarea controalelor pentru România, Bulgaria, Croaţia, şi integrarea lor în spaţiul Schengen.

„Luând în calcul numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, solicită insistent Consiliului să-şi onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime şi aeriene şi să permită acestor ţări să se alăture, cu drepturi depline, spaţiului de liberă circulaţie fără controale la frontierele interne; Parlamentul European este pregătit, atunci când este consultat de Consiliu în conformitate cu articolul 4 din Actul de aderare, să-şi exprime opinia cu privire la aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Croaţia; consideră că solidaritatea şi responsabilitatea sunt de datoria tuturor şi că viitorul spaţiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare”, se arată în raportul prezentat Parlamentului European.

Parlamentul European declară că statele membre ar trebui să restabilească rapid libera circulaţie în spaţiul Schengen

România salută rezoluţia votată în Parlamentul European

Ministrul de Interne Lucian Bode susţine că România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen şi este încrezător că se vor face paşi concreţi cât mai curând pentru adoptarea deciziei. 

Ministerul de Interne din România salută rezoluţia votată de Parlamentul European în urma dezbaterilor care au precedat votul şi care au evidenţiat, o dată în plus, sprijinul acestei instituţii şi al Comisiei Europene pentru aderarea României, precum şi a Bulgariei şi Croaţiei, la spaţiul Schengen, solicitând extinderea Schengen cu aceste state.

„Sunt încrezător că vom face paşi concreţi spre adoptarea cât mai curând a deciziei privind aderarea noastră la spaţiul Schengen. România are un rol esenţial în arhitectura de securitate a UE. Este nevoie de un just echilibru între obligaţiile pe care şi le asumă fiecare stat membru UE şi drepturile de care beneficiază. După cum bine ştiţi, România îndeplineşte toate condiţiile pentru aderarea la Schengen şi continuă să menţină la cel mai înalt nivel modul de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii”, a declarat Lucian Bode, ministrul de Interne.

Potrivit MAI, România şi-a menţinut permanent obiectivul legat de aderarea la spaţiul Schengen şi a reiterat solicitarea de a se parcurge paşi concreţi spre definitivarea acestui proces, prin adoptarea cât mai rapid a Deciziei privind aderarea la Schengen, în cursul acestui an.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

România, printre cele zece țări UE care au cerut înăsprirea sancțiunilor împotriva sectorului energetic rusesc, scrie agenția PAP

Partenerii noștri