Live

Parlamentul European a adoptat Bugetul UE 2024. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a negociat forma finală

Data publicării:
Siegfried Mureșan (foto) a precizat că este suplimentat și ajutorul umanitar. Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul European a adoptat, miercuri, acordul negociat de eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024. Forma finală elimină tăierile bugetare în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro propuse iniţial de Consiliul Uniunii Europene la începutul negocierilor, transmite News.ro.

Rezultatul votului a fost de 519 voturi „pentru”, 79 „împotrivă” şi 30 abţineri.

„Încheiem astăzi, în mod oficial, procedura bugetară la care am lucrat în ultimele 6 luni. Sunt bucuros că am obţinut tot ceea ce am promis la începutul negocierilor.”, a spus Siegfried Mureșan.

Bugetul UE 2024, în forma negociată de către europarlamentarul român cu reprezentanţii Consiliul UE şi Comisia Europeană prevede o suplimentare de 807 milioane de euro a alocărilor în domeniile şi programele care au nevoie de mai multă finanţare, precum cercetarea, Programul de studii „Erasmus+”, sprijinirea tinerilor fermieri şi Vecinătatea estică şi sudică, inclusiv Republica Moldova.

„Am obţinut, în primul rând, un acord pe buget în timpul util, până la finalul anului, astfel încât legea bugetului să intre în vigoare din prima zi a anului viitor şi să oferim predictibilitate tuturor beneficiarilor de fonduri europene din România şi din Uniunea Europeană. În al doilea rând, am obţinut un buget care cuprinde creşteri de fonduri pentru domeniile şi priorităţile unde oamenii aşteaptă ca Uniunea Europeană să ia măsuri”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan, negociator-şef al Parlamentului European privind Bugetul UE 2024, potrivit unui comunicat de presă.

Bugetul UE din 2024, în valoare de peste 189 de miliarde de euro, cuprinde suficiente fonduri pentru a finanţa priorităţile tradiţionale ale Uniunii, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, din care România primeşte majoritatea fondurilor europene nerambursabile.

„În plus, am obţinut creşteri de alocări în domeniile unde noi, Parlamentul European, am spus de la început că avem nevoie de finanţare suplimentară. Este vorba, aşadar, despre domeniul cercetării, care aduce beneficii concrete oamenilor din toată Europa, mai ales când vorbim de cercetarea în domeniul medical. Alocăm fonduri suplimentare pentru bursele de studiu «Erasmus+», dar şi pentru tinerii fermieri. În plus, ţinem cont de evenimentele de la graniţele noastre. Astfel, creştem alocările pentru Vecinătatea sudică şi estică, inclusiv Republica Moldova.”, a mai spus acesta.

Siegfried Mureșan a precizat că este suplimentat și ajutorul umanitar.

„Vrem ca Uniunea Europeană să ajute la reducerea riscurilor la adresa umanităţii cauzate de cele două războaie de la graniţa noastră: din Ucraina şi din Orientul Mijlociu”, a adăugat Siegfried Mureşan după votul din PE.

Bugetul UE urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan: „Țara se află deja într-o situație complicată. PNL e pregătit să-și asume răspunderea”

Viktor Orban: Grupul politic Patrioți pentru Europa va schimba tot la Bruxelles, cum a făcut Donald Trump în SUA

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Partenerii noștri